„Reacția băncilor centrale la iminenta încetinire economică și la războiul comercial a fost reducerea, pe un fond de panică, a dobânzilor și indicarea unor noi extreme de relaxare, în timp ce politicienii se obișnuiesc cu ideea unei Teorii Monetare Moderne. Modelul nostru indică faptul că punctul inferior în ciclurile economice se află în al treilea trimestru pentru China și în primul sau al doilea trimestru pentru SUA, Marea Britanie și Europa. Mai mult, este posibil să ne îndreptăm către o situație de repetare la scară mare a șocului global al aprovizionării din anii 1970”, spune Steen Jakobsen, economist șef și CIO, Saxo Bank.

„Credem că următorul pas logic va fi creșterea masivă a cheltuielilor fiscale căci discuțiile bugetare încep în octombrie-noiembrie”

„Se adună toate datele pentru furtuna perfectă care ar putea întoarce cârma către rezultate inflaționiste” 

Dacă ne uităm la restul anului 2019, băncile centrale sunt preocupate de inflație, votanții sunt preocupați de mediu și de inegalitate, iar afacerile de întreruperea aprovizionării globale cauzată de războiul comercial pe care unii l-ar putea numi războiul pentru supremația tehnologică. 

Reacția băncilor centrale la iminenta încetinire economică și la războiul comercial a fost reducerea previzibilă, pe un fond de panică, a dobânzilor și orientarea politicii către noi extreme de relaxare, în timp ce politicienii se obișnuiesc cu ideea unei Teorii Monetare Moderne ca un context intelectual al expansiunii fiscale pe care o vor iniția pe măsură ce creșterea globală șovăie și mai mult. Între timp, la nivel global, companiile se străduie să înțeleagă războiul comercial, Brexit-ul și dispariția intermedierii unui sistem multilateral într-o lume în care costurile de mediu sunt pe cale să explodeze, determinate de preocupările consumatorilor și de un val de politicieni „eco” care încep să preia frâiele politicii.

În momentul în care băncile centrale consumă și ultimele rezerve de politică disponibile, decidenții politici vor căuta alte inițiative politice, căci reducerea dobânzilor și repornirea relaxării cantitative nu vor mai fi suficiente. Următorul pas logic va fi creșterea masivă a cheltuielilor fiscale căci discuțiile bugetare naționale încep în octombrie-noiembrie. Această expansiune fiscală va viza infrastructura, mediul și inegalitatea.

Un efort global pentru a extinde cheltuielile fiscale și rularea unor deficite bugetare mai mari, în timp ce dobânzile globale sunt aduse la zero sau mai jos, în timp ce beneficiul globalizării de pe urma inflației dispare structural din cauza tensiunilor comerciale și a unei oboseli generale legate de globalizare, formează un scenariu ce amintește de anii 1970: guverne mari, probleme comerciale (atunci era SUA vs Japonia), constrângeri în aprovizionare (criza Opec), schimbarea modelelor de piață (îndepărtarea de standardul de aur), inflație, deschiderea unei relații SUA-China. Aceasta poate părea o previziune controversată, dar forțele structurale care țineau inflația la un nivel scăzut au dispărut. 

Șocul va veni la o oarecare distanță de expansiunea fiscală globală ce trebuie să apară în al treilea și al patrulea trimestru. În această situație, piețele care se vor afla în poziția de a beneficia cel mai mult vor fi mărfurile și resursele reale, infrastructura, salariile și aurul. 

Până în vara anului 2020 – într-un an din acest moment – vom fi martorii sfârșitului oricărei credințe că politica monetară poate mișca chiar și un ac și vom observa cum cheltuielile extravagante vor duce inflația la niveluri peste așteptările oricui, la doar două trimestre de cât inflația fusese, din nou, declarată moartă.