Prețul petrolului crește din nou. Ce așteptări au producătorii pentru săptămâna viitoare

Prețul petrolului crește din nou. Ce așteptări au producătorii pentru săptămâna viitoare

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 30 iulie 2022, 10:12

Prețul petrolului a crescut din nou la finalul săptămânii. Ce așteptări au producătorii pentru perioada următoare și cum arată cotaţia petrolului U.S. West Texas Intermediate (WTI)?

Prețul petrolului și-a continuat ascensiunea și spre finalul săptămânii. Potrivit Reuters, în cursul zilei de vineri, prețul petrolului a crescut cu peste 4 dolari.

În acest sens, cei mai mulți investitori își concentrează atenția pe reuniunea de săptămâna viitoare a OPEC +. Totodată, cei mai mulți dintre ei acordă o atenție sporită și alteptărilor reduse că producătorii din cadrul organizaţiei vor mări producţia, mai arată Reuters.

Menționăm faptul că preţul petrolului Brent cu livrare în septembrie, ale cărui contracte expiră vineri, a urcat cu 3,29 dolari, sau cu 3,1%, la 110,43 dolari pe baril, după ce a atins cel mai ridicat nivel din 5 iulie. Referitor la contractul mai activ, aferent lunii octombrie, acesta a avansat la rândul său cu 4,42 dolari, la 106,25 dolari pe baril.

Astfel, vineri, cotaţia petrolului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 4,85 dolari, sau cu 5%, la 101,27 dolari pe baril.

Prețul petrolului crește din nou

Reuters scrie că ambele contracte au crescut cu circa 7% pe ansamblul săptămânii. Pe de altă parte, investitorii se tem că aceste contracte ar urma să înregistreze a doua scădere lunară consecutivă, în cazul petrolului Brent de 3,8%, iar în cel al WTI de 4,2%.

În ceea ce privește motivele care au dus la o nouă creștere, Reuters scrie că această creştere a cotaţiilor petrolului a fost susţinută vineri de evoluţia pozitivă a pieţelor de capital şi a deprecierii dolarului, care face ca petrolul să fie mai ieftin pentru cumpărătorii în alte valute.

Reuters a realizat săptămâna trecută și un sondaj conform căruia petrolul Brent și cel american ar putea ajunge la o medie de 105,75 dolari și, respectiv, 101,28 dolari pe baril în acest an.

Menționăm faptul că acțiunile globale au crescut şi ele, în speranța că înăsprirea monetară din SUA nu va fi atât de dură precum se aștepta inițial, după cifrele dezamăgitoare privind creșterea economică.

Reuniunea OPEC + are loc pe 3 august

Noi detalii urmează să fie puse la punct miercurea viitoare. Pe 3 august va avea loc următoarea reuniune a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și a aliaților conduși de Rusia, grupați sub numele de OPEC+.

Grupul va lua în considerare menținerea producției de petrol neschimbată pentru luna septembrie, potrivit unor surse din OPEC+. Alte două surse din OPEC+ au declarat că se va discuta o creștere modestă.

Deși președintele Statelor Unite, Joe Biden, a vizitat recent Arabia Saudită în speranța de a ajunge la un acord pentru a creşte producţia de petrol, analiștii sunt de părere că ar fi dificil pentru OPEC+ să crească oferta, având în vedere că mulți producători se luptă deja să respecte cotele de producție.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.