Așadar, premierul a explicat că reducerea de la 1.300 lei la 900 lei pe megawat prețul maxim de decontare pentru energia electrică cumpărată de furnizori și vândută clienților la preț plafonat diminuează mult presiunea pe buget și permite unor decizii ce produc mai multă echitate socială.

Lupta contra inflației este o prioritate pentru Guvern

„Lupta contra inflației și protejarea nivelului de trai al românilor reprezintă preocuparea centrală a guvernării. Mă bucur că și Parlamentul ne ajută în privința energiei, cu o lege votată recent”, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, acesta a subliniat că a fost redus de la 1.300 lei la 900 lei pe megawat prețul maxim de decontare pentru energia electrică cumpărată de furnizori și vândută clienților la preț plafonat.

„Asta reduce mult presiunea pe buget și ne permite să luăm decizii ce produc mai multă echitate socială”, a conchis premierul Marcel Ciolacu.

Va fi aprobat mecanismul de oprire a creșterii preţurilor la alimentele de bază

Premierul a spus anterior că autoritățile încep să livreze din obiectivele majore ale acestei guvernări, prin aprobarea ordonanţei de urgenţă ce introduce mecanismul de oprire a creșterii preţurilor la alimentele de bază.

„De astăzi, începem să livrăm din obiectivele majore ale acestei guvernări, aprobăm ordonanţa de urgenţă ce introduce mecanismul prin care stopăm creşterea preţurilor la alimentele de bază. Este prima ţintă importantă enunţată şi asumată de acest Guvern şi mă bucur că am reuşit în doar două săptămâni să avem ordonanţa pe masa Guvernului”, a spus premierul Marcel Ciolacu în deschiderea şedinţei Executivului.

Este prima măsură de ieftinire a celor 14 alimente de bază

De asemenea, Marcel Ciolacu a arătat că este prima măsură de ieftinire a celor 14 alimente de bază. În acest fel, ajutăm la creşterea puterii de cumpărare pentru toţi românii”, a mai spus el, precizând că le mulţumeşte marilor retail-ieri, care au fost „partener onest şi corect”.

„Am avut de la început sentimentul că această luptă împotriva creșterii preţurilor a devenit un obiectiv comun”, a arătat premierul.

La rândul său, președintele Partidului Național Liberal (PNL), fostul premier Nicolae Ciucă, a anunțat că liberalii susțin reducerea de prețuri pentru alimentele de bază.