Prăpădul numit holeră

Anul 1913. Conducătorii statelor balcanice vor mai multă putere și au început un nou conflict pentru obținerea de teritorii care să ducă la formarea unor adevărate imperii. Pofta de glorie se amesteca din plin cu obsesiile istorice legate de un trecut măreț.

 Armele moderne făceau prăpăd în rândurile combatanților, dar Serbia, Grecia și Imperiul otoman nu reușeau decât cu greu să facă față trupelor bulgare. Conducerea de la București a decis că o intervenție militară la sud de Dunăre poate să restabilească un echilibru de forțe și armata a primit ordin să treacă frontiera fluvială.

A fost un adevărat succes deoarece Sofia n-a mai putut să aducă divizii pe noul sector de front. A apărut o problemă care era să distrugă oștirea română: holera. Boala hidrică bântuia în Bulgaria și soldații au fost trimiși în luptă nevaccinați direct în focar. Louis Pasteur descoperise o primă variantă de ser antiholeric încă din anul 1880, dar conducătorii statelor nu prea au timp să se ocupe de problemele de la scară microscopic și sistemele sanitare joacă un rol secundar în societate și armată până când un agent invizibil își arată potențialul distrugător. Medicul Ion Cantacuzino avea serul necesar, dar problemele sanitare nu erau în centrul atenției celor obsedați de ascensiunea socială cu orice preț.

Medicul Constantin Argetoianu povestea că a găsit în ambulanțe medicamente pentru bolnavii de inimă. În plus, ofițerii îi luau peste picior pe medicii cu grade mici. Vibrionul holeric a reușit să determine vreo 15.000 de îmbolnăviri și cel mult 1.611 de morți până când au fost luate măsuri energice și savantul Ion Cantacuzino a reușit să pună în mișcare armata halatelor albe. Medicii neputincioși în prima parte a campaniei puteau să înfrângă asasinul ce pândea de peste tot și care a reușit să nimicească rapid două batalioane de infanterie fără să tragă vreun cartuș. 

Vaccinul a rămas unica soluție în cazul multor boli. Este interesant de observat că românii din anul 1913 nu înțelegeau ce înseamnă acest tratament și istoria se repetă în anul 2021 în cazul epidemiei de coronavirus. Oare câte victime trebuie să fie printre cei dragi pentru a înțelege că agenții infecțioși au nevoie de trupurile oamenilor pentru înmulțire și că folosesc celulele drept sursă de hrană și oferă la schimb tot felul de otrăvuri ce duc, normal, la deces? Trebuie ca omul să gândească mai mult decât virusul sau alt agent patogen.

Cei ce combat ideea de vaccin nu fac parte din lumea modernă, ci trăiesc în trecutul îndepărtat, înainte de apariția științelor. Partea proastă este că astăzi un astfel de om poate să aibă o influență deosebită asupra unor mulțimi și practic este cel ce deschide drumul pentru o moarte în masă. Lipsa de gândire poate să fie mai periculoasă decât virusul.