Legenda spune că Sfântul Patrick a adus în Europa știința distilării, învățată de la mauri. Se pare că el i-a învățat pe celți să facă „apa vieții“ – uisce beatha, devenită mai târziu whisky. De altfel, primele distilerii atestate erau în mănăstiri, iar băutura obținută era folosită în scopuri medicale. Patria de origine a whisky-ului este Scoția. De acolo, popularitatea acestei băuturi s-a extins în întreaga lume, iar astăzi indiferent că vorbim despre rye, bourbon sau scotch, vorbim de fapt tot despre whisky, adică o băutură distilată din cereale.
Scoțienii au ținut să-și protejeze tradiția și au patentat termenul de scotch. O băutură care poate fi distilată și maturată doar în Scoția, dar care este vândută astăzi în peste 200 de țări. Exporturile anuale de scotch depășesc patru miliarde de euro, aproape un sfert din exporturile Scoției. Cele mai mari piețe sunt Statele Unite și Franța, urmate îndeaproape de Brazilia, unde consumul a crescut vertiginos în ultimii ani. Un pic peste 70% dintre scotch-uri sunt amestecuri din diferite distilerii, regiuni sau loturi, iar restul sunt single malturi. Doar 20% dintre producătorii de scotch sunt din Scoția. Diageo, care deține aproape 40% din piata mondială de scotch, își are cartierul general la Londra, iar firma franceză Pernod Ricard este cel de-al doilea mare producător, cu 20% din piață.

Cum se bea?

Există variate discuții în legătură cu modul corect în care se bea un scotch. Simplu, cu gheață, cu un pic de apă sau cu sifon. Se spune că e bine să guști măcar o dată un scotch bun simplu. Apa sau gheața au darul de a potența aromele, tăind din tăria acoolului, prin urmare au și ele rolul lor. Puriștii spun că scotch-ul amestecat în diferite combinații sau cocktailuri este o blasfemie. Însă o bună parte din succesul cunoscut de această bătură în ultimii ani se datorează mai ales și acestor combinații în care consumatori tineri preferă să o bea.

5 cocktailuri gustoase cu scotch

Black Watch
1 măsură și jumătate de scotch, 1 măsură și jumătate de Kahlua și un strop de apă minerală. Pune toate ingredientele într-un shaker plin cu gheață și toarnă amestecul într-un pahar de cocktail bine răcit.

Bonny Prince
1 măsură și jumătate de scotch, o jumătate de măsură de Dubonnet și un sfert de Drambuie. Toate amestecate într-un shaker și strecurate apoi într-un pahar normal (old fashioned) cu două cuburi de gheață și o felie de lămâie.

Jay Leno
1 măsură și jumătate de scotch, o măsură de Amaretto și sucul de la o jumătate de lămâie. Amestecă ingredientele într-un shaker cu gheață și apoi strecoară amestecul într-un pahar de martini bine răcit.

Ortensia
1 măsură și jumătate de scotch, o jumătate de măsură de Martini rosu și o jumătate de măsură de Aperol. Amestecate toate trei cu o linguriță într-un pahar normal plin cu gheață.

Troia
1 măsură de Amaretto, o jumătate de măsură de scotch și o jumătate de Cointreau. Amestecă îngredientele într-un shaker cu gheață și apoi strecoară rezultatul într-un pahar de cocktail cu o felie de lămâie și o frunză de mentă.

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.