Taxa de un cent pe litru (0,01 dolari americani) s-a aplicat începând din anul 2000 pentru stingerea datoriei la buget a fostei Companii Române de Petrol (CRP), în valoare de 507,3 milioane de dolari. Suma a fost acoperită până la 22 octombrie 2010.
De la această dată până la 21 decembrie 2010, Ministerul Economiei a virat în Fondul special pentru produse petroliere al MFP suma de 16 milioane de dolari, sumă care reprezintă datoria fostei CRP către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Potrivit unui proiect de ordonanță de guvern, suma colectată de 16 milioane de dolari "se utilizează pentru diminuarea datoriei publice interne".
În proiect se mai prevede că "sumele colectate în perioada 01.11.2010 – 21.12.2010 şi nevirate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe sau virate şi restituite, se virează şi se fac venit la bugetul de stat în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe".
Pentru neplata la termenul prevăzut a acestor sume se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Totodată, proiectul ordonanței mai spune că sumele colectate după data de 21 decembrie 2010 şi nevirate la termenele legale se virează în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe şi se fac venit la bugetul de stat. În caz contrar, se vor calcula penalități de întârziere.
Iar "pentru produsele petroliere livrate pe piaţa internă şi externă după data de 21.12.2010 şi pentru care nu s-a colectat suma prevăzută de OUG nr. 249/2000 aceasta nu se mai colectează", se mai arată în proiectul MFP.
Conform documentului, echivalentul a 16 milioane de dolari, 50,8 milioane de lei, vor fi folosiți pentru rambursarea definitivă a datoriei publice guvernamentale directe, "reducându-se astfel riscul de refinanțare".