Postului Paștelui. Când avem dezlegare la vin și ulei?

Dezlegare la vin și ulei. Postul Paștelui a început pe 18 martie și se va încheia pe 4 mai. Pentru credincioșii ortodocși, scopul principal al postului nu constă în respectarea unor reguli gastronomice, ci în purificarea spirituală.

Pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 30 martie (sâmbătă, Sfântul Cuvios Ioan Scărarul), precum și pe 31 martie (duminică, Sfântul Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei), este permis consumul de vin și ulei. Tot atunci, este și dezlegare la pește.

Pe 6 aprilie (sâmbătă, Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului), 7 aprilie (duminică, Sfântul Mucenic Caliopie, Duminica Sfintei Cruci), 11 aprilie (joi, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Mucenic Antipa, Sfântul Farmutie), 12 aprilie (vineri, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău), 13 aprilie (sâmbătă, Sfântul Mucenic Artemon), 14 aprilie (duminică, Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin), este dezlegare la vin și ulei.

De asemenea, pe 18 aprilie (joi, Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul), 20 aprilie (sâmbătă, Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului), 21 aprilie (duminică, Sfântul Mucenic Ianuarie), 23 aprilie (marți, Sfântul Mucenic Gheorghe), 24 aprilie (miercuri, Sfinții Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif din Maramureș), este permis consumul de vin și ulei.

Totodată, în zilele de 25 aprilie (joi, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Evanghelist Marcu), 27 aprilie (sâmbătă, Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului, Sâmbăta lui Lazăr), 28 aprilie (duminică, Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor – când este și dezlegare la pește) și 4 mai (sâmbătă, Coborârea la iad a Mântuitorului, Sfânta Muceniță Pelaghia), este permis consumul de vin și ulei. În toate aceste zile cu dezlegare la ulei și vin, se recomandă cumpătarea.

Postul Mare, Sfintele Paște
Coroană de spini, Postul Paștelui; SURSA FOTO: Dreamstime

Ce obiceiuri trebuie să respecți în Postul Paștelui

Postul Paștelui a debutat deja pentru toți creștinii ortodocși. Iar aceștia să urmeze mai multe tradiții esențiale. Este important de remarcat că începutul postului poate varia de la an la an, deoarece data Sfintelor Paști nu este fixă, ci este determinată în funcție de calendarul liturgic.

În acest an, Învierea Domnului este sărbătorită pe 5 mai. Perioada de pregătire pentru Postul Sfintelor Paști are două etape distincte. În primul rând, avem Lăsata secului pentru carne. Aceasta este cunoscută și sub numele de „Duminica Înfricoșatei Judecăți”, care a avut loc pe 10 martie.

Începând de la această dată, este obiceiul să nu se consume carne până la Paște. A doua etapă este Duminica Lăsatului sec de brânză, cunoscută și sub numele de „Duminica Izgonirii lui Adam”, care a avut loc pe 17 martie, de la care nu se mai consumă produse lactate și ouă. Mai multe puteți afla aici.