Polonia ar putea suspenda vânzarea băncii PKO

Polonia ar putea suspenda vânzarea băncii PKO
Publicat de CAPITAL la 19 august 2011, 19:30

Guvernul polonez ar putea suspenda vânzarea unui pachet de acţiuni deţinut la PKO Bank, cea mai mare bancă a ţării, având în vedere actualele condiţii de piaţă.

"Dacă ar fi să decid acum aş înclina către suspendarea vânzării", a arătat, vineri, ministrul polonez de finanţe, Aleksander Grad.

Guvernul, care se pregăteşte de alegerile parlamentare din 9 octombrie, va lua o decizie pe 23 august şi ar putea alege să amâne până la mijlocul lunii octombrie această operaţiune, a arătat Grad, care a adăugat că speră ca Polonia să vândă PKO în acest an.

Potrivit ministrului Finanţelor, chiar şi fără această vânzare, planul guvernului de a obţine 15 miliarde de zloţi (5,2 miliarde euro) din vânzarea de active nu este pus în pericol.

Aleksander Grad a mai arătat că nu consideră necesară o majorare a veniturilor din dividendele companiilor deţinute de stat.

Polonia controlează 51% din PKO şi a anunţat că şi-ar putea reduce participaţia la 25%, pentru a menţine controlul operaţional. De asemenea ar putea fi modificat statutul băncii, pentru a preveni preluările ostile.

PKO are o valoare de piaţă de aproximativ 54,86 miliarde de zloţi.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.