Oficialii din PMB par să fi înțeles, în cel de-al 12-lea ceas, că simpla anunțare a unui program de casare a autovehiculelor vechi și poluante  nu este suficientă pentru a realiza o adevărată ecologizare a traficului bucureștean. Un regulament este necesar să fie elaborat pentru punerea în aplicare a programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere, document care este în lucru, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Pentru punerea în aplicare a acestui program este necesară elaborarea unui regulament, document care este în prezent în lucru la Direcţiile de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei şi care va fi definitivat în cel mai scurt timp. După finalizarea Regulamentului, care va conţine toate condiţiile de acordare a voucherelor, acesta va fi adus la cunoştinţa publicului prin postarea pe site-ul www.pmb.ro şi afişarea la Registratura Primăriei Municipiului Bucureşti. Subliniem faptul că nu se pot face înscrieri în avans în acest program, iar solicitările primite din partea cetăţenilor legate de condiţiile de desfăşurare a Programului se pot soluţiona numai după aprobarea şi publicarea Regulamentului pentru punerea în aplicare a programului”, anunță oficialii PMB.

Primăria Capitalei reaminteşte că în şedinţa de Consiliu General din data de 26 iulie, la propunerea primarului general, Gabriela Firea, s-a aprobat proiectul de hotărâre prin care se acordă eco-vouchere care vor reprezenta prima de casare pentru autovehicule uzate, înmatriculate în Bucureşti. În cadrul acestui proiect, vor fi acordate, în primă fază, un număr de 5.000 de vouchere cu valoarea nominală de 9.000 de lei. „Programul va continua şi anul viitor. Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziţionarea unui automobil nou, non-diesel, cu normă de poluare Euro 6, sau a altor mijloace de transport cu grad redus de poluare, Euro 6 sau electrice (de exemplu motociclete, mopede, biciclete electrice etc) şi nu se pot cumula cu tichetele oferite în cadrul Programului Rabla. De asemenea, persoanele care vor să îşi dea maşinile la casat, dar nu doresc să îşi mai cumpere o altă maşină, vor avea posibilitatea să îşi achiziţioneze cu voucherele oferite electronice sau electrocasnice. Acest demers urmăreşte de fapt eliberarea parcărilor şi trotuarelor de maşinile abandonate de ani de zile de proprietarii care nu mai circulă cu autovehiculele respective şi care, din varii motive, nu vor să achiziţioneze maşini noi”, notează PMB.

Regulament necesar

Necesitatea unui regulament de aplicare a noii măsuri anunțate de Gabriela Firea era limpede încă de la anunțarea programului. În caz contrar, de exemplu, mașini foarte vechi din întreaga țară ar putea fi vândute unor bucureșteni care, apoi, să încaseze eco-voucherul. De asemenea, trebuie lămurit dacă eco-voucherul este transmisibil sau nu și dacă acest tichet poate fi cumulat cu cel de la Programul Rabla.