Plata a fost blocată! Când intră banii pe cardurile românilor
SURSA FOTO: Dreamstime
Plata subvenției de 195,22 euro/ha pentru porumbul siloz întârzie la APIA, deși campania de plată 2024 s-a încheiat oficial. Întârzierea se datorează faptului că softul necesar autorizării acestor plăți este încă în dezvoltare. Totodată, și eco-schema pentru bunăstarea bovinelor este blocată din același motiv.
Plata subvenției pentru porumbul siloz întârzie la APIA
Deși Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat încheierea campaniei de plată pentru anul 2024, cu peste 2,8 miliarde de euro distribuiți fermierilor, o schemă importantă – subvenția pentru porumbul siloz – nu a fost încă virată beneficiarilor, scrie agrointel.ro.
Concret, sprijinul financiar în valoare de 195,22 euro pe hectar aferent schemei PD-26 – Sprijin cuplat pentru venit (porumb siloz) – rămâne blocat, iar plățile nu au demarat până în prezent.
APIA a finalizat calculele pentru această măsură care a stârnit interes ridicat în rândul cultivatorilor, însă sistemul informatic dedicat procesării acestor plăți este încă în faza de dezvoltare. Surse din interiorul agenției indică faptul că de săptămâna viitoare ar putea începe autorizarea primelor plăți, după deblocarea softului aferent.
Pe lângă sprijinul pentru porumb siloz, și eco-schema PD-27, care vizează creșterea bunăstării bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști, este în prezent în aceeași situație, cu plata amânată până la implementarea completă a platformei digitale necesare.

Condiții specifice pentru subvenția la porumb siloz
Subvenția pentru porumbul siloz este un ajutor dedicat fermierilor care susțin zootehnia, impunând ca în cultură să fie prezentă o încărcătură minimă de 3 unități de animale pe suprafața de un hectar. Aceasta completează sprijinul de bază oferit prin schema PD-01 (BISS), care asigură un cuantum de 96,39 euro/hectar. Astfel, fermierii eligibili pot primi, cumulativ, cel puțin 291,61 euro pe hectar (195,22 + 96,39).
Pentru fermele mai mici de 50 de hectare, se adaugă și plata din schema PD-02 (CRISS), în valoare de 55,98 euro/hectar, ceea ce ridică suma totală la 347,59 euro/hectar. De asemenea, tinerii fermieri sub 40 de ani pot beneficia suplimentar de sprijinul PD-03, de 47 euro/hectar, ducând potențialul total al subvenției la 394,59 euro/hectar.
Campania de plată 2024 a fost oficial încheiată la 30 iunie, însă reprezentanți ai Ministerului Agriculturii au precizat că distribuirea fondurilor poate continua și după această dată, fără riscuri legate de sancțiuni europene, datorită ratei ridicate de absorbție a fondurilor FEGA, care a depășit 95%.
Mesaj de felicitare din partea Ministerului Agriculturii
Secretarul de stat Adrian Pintea a transmis felicitări funcționarilor APIA pentru efortul depus, subliniind importanța menținerii acestei performanțe pentru succesul viitoarei campanii 2025, atât în privința controalelor, cât și a plăților anticipate.
”Ați atins un rezultat remarcabil în campania 2024: peste 95% absorbție din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) până la data de 30 iunie! Această performanță asigură României posibilitatea de a continua plățile fără riscul sancțiunilor din partea Comisiei Europene. Mult succes în continuare, în pregătirea campaniei 2025 – de la controale până la plata în avans!”, a arătat Adrian Pintea într-un mesaj de felicitare a funcționarilor APIA, postat pe 30 iunie.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





