Pe vremuri funcționa o vorbă: măsoară de 10 ori și taie o dată. Planurile făcute cu grijă și atenție la detalii funcționau mai bine decât cârpăceala și improvizațiile. Atăzi însă, dacă te uiți la giganți precum Facebook sau Apple realizezi că nimeni nu mai are timp să se uite la detalii. Regula lui „good enough” – englezismul pentru „merge și așa” a căpătat întâietate în afaceri. Înainte se cheltuiau 70% din resurse și timp pentru planificare și design iar restul de 30% pentru implementare. Astăzi procentele s-au inversat. Nimeni nu își mai poate permite să cheltuiască pentru construcția planului perfect care să devină depășit înainte chiar de a fi concretizat.
Iată de ce gluma aceea cu românii care vor avea autostrăzi abia după ce se vor inventa mașinile zburătoare este mai aproape de realitate decât ne putem imagina. Se prea poate ca multe dintre lucrurile pe care nu le-am făcut la timpul lor să fie mai bine să le lăsăm așa cum sunt și să sărim direct la următoarea tehnologie. Arderea etapelor este singura șansă pentru această țară să ajungă diun urmă Occidentul. (Mai puțin în cazul în care Occidentul va alege să se împuște singur în picior, cum se va dovedi că a făcut Marea Britanie cu al său Brexit.) De aceea, un plan făcut astăzi pentru zece ani de doi indivizi trecuți de vârsta de mijloc și ajutați de consilierii lor de aceeași generație s-ar putea să nu fie soluția cea mai bună.
O atitudine mai oportunistă și mai flexibilă ar fi fost poate de preferat. Un plan cu măsuri imediate și concrete despre cum să ieșim din criza post-covid. Drumuri expres care să elimine gâtuirile existente astăzi pe DN-uri, stimulente pentru investitorii în anumite sectoare care să devină strategice pentru următorii doi – trei ani și o curățenie generală în educație este ceea ce aș fi vrut să văd ca în loc de un plan generic pentru o decadă. Iar pe primul loc pe lista de priorități aș fi vrut să se așeze finanțarea de urgență a bugetului de stat cu banii furați și dovediți care au fost până acum dosiți de către toți „băieții deștepți” condamnați cu hotărâri definitive. Mă tem că așa ceva nu vom mai vedea însă niciodată. Probabil că va trebui să ne împăcăm cu gândul că nomenclatura comunistă formată din securiști și activiști de partid a fost înlocuită de noua burghezie, formată din fiii și fiicele foștilor securiști și activiști de partid. Că nu vom avea prea curând nicio autostradă de la Est la Vest, că Suceava va rămâne izolată încă cel puțin 20 de ani de acum încolo, că gazele din Marea Neagră vor rămâne în adâncuri, cum le-a lăsat Dumnezeu, fiindcă nu va mai avea nimeni timp să le scoată de acolo și să se mai și bucure de ele.
Am văzut într-un film american o replică care mi s-a părut că ar fi meritat să fie scrisă pentru România: cu cât mizele sunt mai mici, cu atât oamenii se luptă mai fără scrupule pentru ele”. Suntem condamnați să ne agităm mult și fără rost, clădind planuri faraonice, în timp ce singurul lucru la care ne pricepem cu adevărat va fi în continuare să facem cel mai mare cârnat atestat de Cartea Recordurilor. Iar împăratul va defila în continuare dezbrăcat și fără rușine în văzul lumii.

*text publicat în ediția tipărită a revistei Capital