Comitetul de conducere prezidat de Jean-Claude Trichet a ridicat dobanda de referinta de la 2% la 2,25%. O miscare pe care am anticipat-o si, prin urmare, nu m-a surprins. Am fost insa placut impresionat de faptul ca decizia a fost luata in unanimitate, deci toate acele persoane din cadrul BCE care faceau “nota discordanta” si-au reconsiderat pozitia.


De fapt, era si logic: cresterea economica s-a mentinut, situatia somajului s-a imbunatatit (de la 8,8% la inceputul anului, acum este 8,3%), iar indicele de incredere a consumatorului s-a pastrat destul de constant. Dar sa ne abatem putin atentia asupra celui mai important indicator folosit de Banca Centrala: HICP (Harmonized Index of Consumer Prices), ca masura a variatiei inflatiei pentru intreaga zona euro. Estimarile indica o cifra de 2,4%-2,5%, cu mult peste nivelul dobanzii de referinta si aceasta diferenta se mentine deja de ceva vreme. Toate acestea nu ne pot conduce decat la ideea (sustinuta deja in articolele anterioare) ca BCE face bine ceea ce face, in conditiile mandatului asumat, adica al tintirii inflatiei.


In ultima perioada, am putut constata o discrepanta majora intre structurile europene la nivel inalt (Parlamentul European, Comisia Europeana) si structurile la nivel de tara: politicienii “mici” se intereseaza mai mult de mentinerea mandatului propriu si nu au o viziune globala, desi lor li se poate imputa lipsa de flexibilitate a economiei europene. Problema fundamentala a economiei europene nu provine neaparat de la inflatie sau de la politica Bancii Centrale. Lipsa de reforme structurale isi spune cuvantul. Tratatul de la Maastricht a limitat controlul tarilor europene asupra cresterii economice si politicii fiscale. Da exemplu, cand Germania si Franta erau “pe val”, alte tari se confruntau cu probleme de crestere economica.



Acum, aceste doua tari sunt codase, in timp ce Irlanda creste cu 4,5%. Exista pentru fiecare tara in parte un ciclu economic, iar sincronizarea acestor cicluri de la nivel central s-a dovedit a fi imposibila pana acum. Mai mult, Europa nu beneficiaza de o politica a migratiei fortei de munca, a liberalizarii fortei de munca si a liberei competitii in servicii la fel ca Statele Unite. Acestea sunt probleme structurale de care nu este responsabila Banca Centrala, ci guvernele tarilor componente, si de aici rezulta opozitia acerba pe care o va avea de infruntat Jean-Claude Trichet. Misiunea lui ne apare acum mult mai complicata decat cea a lui Greenspan sau a lui Bernanke.