Ministrul susţine stabilirea prin lege a unor obiective pentru acest domeniu, în aşa fel încât ele să devină obligatorii pentru cei care vor conduce ministerul.

”Voi continua programele pe care le-a început şi pe care le-a derulat foarte bine Adrian Chesnoiu. Le-a pus în operă, le-a executat bine, le-a dezvoltat în perioada cât a stat, într-un cuvânt a continuat programele pe care le-am început în 2017-2018-2019, cu întreruperea aceea, zic eu, atât de dureroasă pentru ţară. Pentru că, să ştiţi de la mine, din experienţa proprie, din cunoştinţele în domeniul din efortul pe care l-am făcut pentru agricultura ţării indiferent unde m-am aflat, pot să concluzionez că cel mai mare rău pentru agricultură este atunci când întrerupi programele începute.

De aceea am spus-o foarte clar să nu întrerupem programele pe care le încep indiferent cine şi indiferent de către cine ar putea fi întrerupte în momentul în care apar schimbări la conducerea Ministerului Agriculturii. Şi nu întâmplător am pornit în realizarea obiectivelor agriculturii ţării româneşti de la acea necesitate de a le autoriza prin lege, în aşa fel încât forţa legii să îi oblige pe cei care vin să le execute. Aşa se face că am dat legea pentru programul naţional de irigaţii. Practic este prioritatea numărul unu a ţării” a afirmat Petre Daea, sâmbătă după-amiază, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Agriculturii a precizat că are în vedere şi dezvoltarea zonei montane, despre care spune că a ”fost văduvită de lipsa de atenţie din partea decidenţilor”.

Canicula face prăpăd în România!

Petre Daea a anunțat astăzi că în patru judeţe nu se mai poate iriga din cauza nivelului scăzut al Dunării. Culturile de porumb, floarea soarelui şi soia au fost grav afectate de secetă.

Ministrul spune că recoltele din acest an au fost grav afectate. În acest context, au fost luate măsuri pentru a fi aproape de fermieri şi a le da sprijinul necesar pentru a reduce efectele negative.

„Culturile prăşitoare din acest an au fost grav afectate, sunt judeţe întregi, cum este cazul la Vrancea, unde tot judeţul este afectat, pe partea de nord a judeţului Galaţi, o bună parte din judeţul Buzău şi alte judeţe în partea de nord-vest, cum este cazul la Bihor, Arad şi Timiş, culturile de porumb, de floarea soarelui şi de soia sunt afectate. Sigur că aici se pune problema ce măsuri a luat Ministerul Agriculturii în această perioadă pentru a fi aproape de fermieri şi a le da sprijinul necesar pentru a reduce efectele negative produse de acest fenomen extrem de aprig pentru o ţară, ştiind că nu există nicio palmă de pământ în România la această dată care să nu fie afectată de secetă pedologică”, a precizat Daea pentru Agerpres.

Ministrul a precizat și că în perimetrele irigabile situaţia este bună din punct de vedere al stării de vegetaţie, însă sunt patru judeţe unde nu se mai poate iriga, respectiv în Olt, Dolj, Teleorman şi Brăila, din cauza nivelului scăzut al Dunării.

„Anul acesta s-au irigat peste un milion de hectare prin norme succesive de irigaţii. Avem o situaţie bună din punct de vedere al stării de vegetaţie la culturile aflate în perimetrul irigabil, aceasta datorită faptului că am putut să conectăm staţiile de pompare la sursele de apă şi să le ţinem în stare de funcţionare, până când sursa dispărut. Spun că până când sursa dispărut pentru că în Olt, în Dolj şi în Teleorman şi de joi s-a oprit şi staţia de la Brăila IM Gheorghiu, care avea în spate o suprafaţă de 250.000 hectare şi deservea teritoriul celor două judeţe Brăila şi Ialomiţa, s-a oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării.

Apele fluviului s-au îndepărtat de mal, practic, în anumite zone, cum este cazul la Zimnicea, în vadul Dunării, se face plajă acum şi această situaţie nu este confortabilă din niciun punct de vedere. Cu toate intervenţiile pe care le-am făcut pentru a curăţa canalele de aducţiune, cu toate acestea, n-am putut să ţinem în stare de funcţionare staţiile de pompare”, a explicat oficialul MADR.