Între o declaraţie a unui guru a investiţiilor şi rezultatele financiare ale unei companii importante, publicul va prefera întotdeauna să dea întâietate declaraţiei. Cifrele seci nu mai prezintă decât un interes minor în condiţiile în care toată lumea e atentă la ce se spune că s-ar întâmpla, mai degrabă decât la ce se întâmplă de-adevăratelea.
Obsesia pentru speculă – fie achiziţii la bursă, fie investiţii personale în cele mai susceptibile de profit monede sau bunuri – a transformat economia. Când vorbeşte Buffett, ascultă milioane de mici investitori, de şefi de companii sau de politicieni. Dacă Roubini emite o nouă avertizare, se ridică părul pe spinarea altor milioane. Felul în care Soroş îşi gospodăreşte miliardele este pândit de sute de mii de investitori-replică.
Există o foame de „previziuni” care depăşeşte cu mult oferta de date statistice sau de concluzii logice. Investitorii caută indicii ascunse, informaţii de budoar, şoapte, ca să ia o decizie investiţională. Nu mai gândesc cu mintea proprie şi preferă să-i copieze pe alţii, asumându-şi riscuri doar în măsura în care şi alţii riscă la fel.
Cum funcţionează? O analiză strictă, aplicată, cu toate datele luate în considerare, este posibilă. Putem, sau, mă rog, mega-organizaţiile de analiză pot să extragă din cifre trenduri. O analiză a evoluţiei din ultimii ani, condimentată cu posibili factori din exterior, poate da o estimare a cum va merge un domeniu, o industrie sau o companie în perioada următoare. Doar că nu garantează nimeni că lucrurile vor evolua aşa cum arată matematica aplicată. Degeaba îţi iese pe hârtie că Enron va avea o creştere anul viitor de 30%, când în realitate Enron este o mare fraudă.
La fel cum este un nonsens să fi crezut că BP va profita de scumpirea petrolului şi deci merită investit în acţiuni BP, când în fapt deversarea de petrol accidentală din Golful Mexico aproape că pune pe butuci compania. Apoi, o altă serie de defecţiuni în economie apar din cauza factorului uman. De fapt, absolut orice decizie economică musteşte de „factor uman”. Un premier poate lua o decizie importantă din considerente electorale, la fel un manager din considerente personale. De cele mai multe ori, intervenţia „omului” în economie este necuantificabilă şi nejustificată.
Şi ajungem la rostul vorbelor în economie. Pentru că toţi ştim cât de exactă este economia – „Marii economişti au prezis 6 din ultimele 3 crize mondiale” – ca să citez iar din înţelepciunea populară – cei interesaţi îşi caută alte surse. Aşa intră în rândul profeţilor persoane precum Warren Buffett. A făcut o avere imensă din investiţii, deci se pricepe.
Este atât de bogat, încât participă sau măcar este consultat la luarea deciziilor mari. Pe cale de consecinţă, dacă Buffett îşi bagă banii în acţiunile unei companii, toţi investitorii se aruncă asupra companiei pentru că „doar nu-i prost şi dezinformat Buffett”. Ce contează că doar faptul că Buffet investeşte în ele este suficient pentru ca acţiunile unei companii să crească fără absolut nicio altă justificare?
S-a ajuns la un asemenea nivel încât aceste „oracole” câştigă bani în orice ar investi, pentru că investiţia lor creşte exploziv prin efectul de turmă. Pe diverse paliere şi segmente, există sute de prezicători ca Buffett, incluzând aici şi guvernatori de bănci naţionale, miniştri de finanţe, politicieni importanţi. Cuvântul acestor oameni influenţează esenţial mersul economiei.
Trendul zilelor noastre, după ce „profeţii” au fost blamaţi în bloc (cu excepţia ce confirmă regula, Roubini) pentru că nu au văzut criza financiară din 2008, este pesimismul. Logica este următoarea: în caz că e rău, publicul îşi aminteşte cu obidă cine a minţit spunând că va fi bine; dacă e bine, oamenii tind să uite uşor că au fost unii care au spus că va fi rău.
Mă uit la cifre, creşteri economice, rezultate ale marilor companii, etc şi nu văd un dezastru. Creşteri uşoare, stagnare, rezultate excepţionale din când în când, extinderi internaţionale şi extrem de rar minusuri. Pesimismul exagerat mi se pare cauza principală a faptului că lumea nu-şi revine din criză.
Dacă urmează cumva o nouă criză, acesta va fi o criză a încrederii şi pentru ea sunt vinovaţi profeţii pesimişti.