Miile de pagini pe care se întinde legea bugetului sunt pline de anomalii şi perle: proiecte ciudate, alocări de fonduri ineficiente şi chiar formulări amuzante.

Ştiaţi că numărul celor care primesc ajutoare sub diferite forme de la stat se ridică la 10,8 milioane de persoane, fără a include aici cele circa cinci milioane de pensionari sau funcţionarii de la stat (a căror contribuţie la creşterea PIB este inexistentă). Aceasta este una din informaţiile îngrijorătoare din bugetul de stat, mai precis cel al Ministerului Muncii.

Ce costuri suportă bugetul de stat ca populaţia să afle că „mâine va fi o zi însorită, cu precipitaţii sporadice în vestul ţării“: 1.400 de lei pentru fiecare prognoză. Cifra apare în bugetul Ministerului Mediului la capitolul „managementul activităţii de meteorologie“. Acelaşi minister are un program cu denumire bizară – simbioza industrială – despre care nu oferă însă detalii.

Din bugetul Parlamentului aflăm că pentru fiecare deputat ales există încă patru funcţionari la Parlament: şoferi, consilieri, dactilografe. Senatorii sunt însă şi mai privilegiaţi – doar e cameră superioară: pentru fiecare demnitar, există încă șase salariaţi. Însă recordul în materie de subalterni apare la instituţia „Avocatul poporului“. Pentru un singur avocat al poporului lucrează încă 99 de persoane. Nu ar fi deloc mulți, dată fiind importanța instituției, însă pentru 2009 aceștia își propun dublarea numărului de acţiuni – de la una, la două.

Şi inspectorii de la Consiliul Concurenţei lucrează la normă. Aceştia şi-au trecut în buget un număr fix de acţiuni, acelaşi în fiecare an, până în 2012: 15 inspecţii inopinate, zece analize ale concentrărilor economice, 15 investigaţii de practici anticoncurenţiale şi 15 soluționări ale solicitărilor pe tema ajutoarelor de stat. Instituţia are bugetate 308 posturi, inspectorii superiori de concurenţă numărându-se printre cei mai bine plătiţi bugetari. Cu venituri de 5.000 de lei pe lună, sunt totuși depăşiți de salariile controlorilor cu vechime de la Curtea de Conturi –  peste 8.000 de lei pe lună, salariul de bază.

La capitolul eficienţă, ministerul economiei primeşte o bilă neagră. Din bugetul instituţiei aflăm că problemele mineritului înghit în continuare sute de milioane de lei pe an. Un indicator al ineficienţei: cheltuielile la 1.000 lei producție marfă sunt de … 1.613 lei. Iar la Ministerul pentru IMM-uri, dacă statul alocă doi lei pentru sprijinirea acestui sector, doar jumătate din sumă ajunge la beneficiari, restul fiind cheltuieli administrative.

148-26727-11_emilboc09_c.jpg«Toată lumea aşteaptă măsuri foarte clare şi ferme din partea unui guvern stabil şi determinat din punct de vedere economic.»
Emil Boc, premierul României

Secretariatul General al Guvernului:
«Eficientizarea fluxului de documente între SGG şi ministere prin contractarea de asistenţă tehnică pentru dezvoltarea şi implementarea „e-portofolio“ – o aplicaţie IT pentru managementul documentelor transmise pentru ședința de guvern.»
Buget: 10,8 milioane de lei, mai mare decât cel alocat digitalizării Bibliotecii Naţionale.

Ministerul Transporturilor:
«Limitarea apariţiei de probleme comportamentale şi de sănătate a personalului cu atribuţii în siguranţa circulației şi navigației, bazat pe practicarea liberă a exercițiului fizic.»
Buget: 7,6 milioane de lei. Se adaugă încă 26 de milioane de lei, bugetul spitalelor din subordinea Transporturilor.

Serviciul de protecţie şi pază:
«Protecția nemijlocită antiteroristă, de transmisiuni, psihologică a demnitarilor români şi străini şi paza sediilor de lucru şi reşedințele acestora.»
Cheltuielile de personal depăşesc 100 de milioane de lei, din care cele pentru hrană, uniforme şi deplasări reprezintă 23 de milioane. Instituţia are peste 1.600 de angajaţi.

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE:
«Pentru anul 2009 și următorii trei ani, cheltuielile cu salariile vor crește considerabil, grație unor noi reguli de promovare. Dacă până în acest an promovarea funcționarilor publici se făcea pe posturile vacante, începând de anul viitor se va face prin transformarea posturilor ocupate în urma promovării concursurilor.»

Ministerul Justiţiei:
«Un program costisitor va asigura condiţii corespunzătoare de viaţă pentru persoanele private de libertate, conform cerinţelor impuse de Uniunea Europeană. Indicatori de fundamentare: Număr locuri noi cazare (500), număr locuri modernizate de cazare (600).»
Buget: 756 milioane lei în 2009, peste 3 miliarde până în 2012.

TERTIPURI
Nici n-a anunţat bine premierul că nu se mai plătesc orele suplimentare că s-au şi găsit soluţii de compensare: indemnizaţiile de delegare şi promovarea rapidă

GHICITOARE
Oare câţi angajaţi o avea Serviciul Român de Informaţii, dat fiind că are bugetate cheltuieli de personal de 700 de milioane de lei, cu 300 de milioane de lei mai puțin decât Ministerul de Finanţe, care are peste 36.000 de angajaţi