Percheziții la sediul unui gigant auto! Procurorii aduc acuze foarte grave
Procurorii din Germania acuză conducerea Porsche Automobil Holding că și-a neglijat obligațiile legale și nu i-a informat de acționarii companiei în legătură cu neregularitățile identificate în cadrul scandalului Dieselgate.
Procurorii din Germania au efectuat percheziţii la sediile Porsche, în cadrul celei mai recente investigaţii legate de manipularea emisiilor – Dieselgate.
Porsche Automobil Holding SE este cel mai mare acţionar al grupului german Volkswagen.
Trei birouri şi trei apartamente private aparţinând angajaţilor Porsche au fost cercetate, ca parte a investigaţiei privind rolul lor în scandalul emisiilor. Procurorii au extins cercetările şi acum investighează şapte actuali angajaţi şi un fost angajat al Porsche, informează Agerpres, conform presei germane.
Reprezentanţii procuraturii din Stuttgart nu au fost disponibili pentru comentarii.
Obligațiile legale, neglijate
În mai, un tribunal din Germania a amendat Porsche AG cu 535 de milioane de euro (599 milioane de dolari) pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de supervizare în scandalul emisiilor.
Departamentul de dezvoltare al Porsche şi-a neglijat obligaţiile legale, ceea ce a dus în cele din urmă în Europa şi în alte regiuni la vânzarea de automobile diesel care nu îndeplineau reglementările privind emisiile, au anunţat procurorii din Stuttgart. Aceştia au adăugat că Porsche nu va face apel la această decizie.
Porsche a confirmat amenda şi a precizat că ancheta privind emisiile demarată de autorităţile germane a ajuns acum la final.
Acționarii nu au fost informați
Procurorii susţin că acţionarii Porsche ar fi trebuit informaţi în legătură cu neregularităţile de la Volkswagen chiar din 2014, presupunând că directorii ştiau deja de falsificarea emisiilor.
Investitorii au pierdut milioane de euro în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Scandalul a costat Volkswagen peste 27 de miliarde de euro
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





