Probleme pentru Renault! Proprietarul Dacia o ia pe urmele Volkswagen, în mega-scandalul Dieselgate.

Compania franceză continuă să respingă acuzațiile, susținând că a respectat întotdeauna legile aflate în vigoare.

Probleme pentru Renault! Compania va fi pusă sub acuzare pentru înșelăciune

Producătorul auto Renault a anunţat marţi că a fost pus sub acuzare de autorităţile judiciare franceze pentru înşelătorie, în cadrul unei investigaţii demarate în luna ianuarie 2017 cu privire la versiunile mai vechi de autovehicule de tip diesel, informează AFP.

Proprietarul Dacia a precizat că i s-a ordonat să depună o cauţiune de 20 de milioane de euro, din care 18 milioane de euro pentru plata eventualelor amenzi şi despăgubiri, şi de asemenea să ofere o garanţie bancară de 60 de milioane de euro, pentru eventuale prejudicii.

Renault a contestat acuzaţia şi susţine că „toate vehiculele au fost omologate întotdeauna cu legile şi reglementările în vigoare la acea dată”.

La finele lui 2020, justiţia europeană a deschis calea pentru demararea procedurilor judiciare în Franţa împotriva constructorilor de automobile implicaţi în scandalul ‘dieselgate’, după ce a confirmat ilegalitatea unui program software utilizat de constructorul german Volkswagen pentru a falsifica rezultatele testelor antipoluare.

Volkswagen, pagubă de aproximativ 30 de miliarde de euro

Acest scandal, care a declanşat acţiuni în justiţie în numeroase ţări, a costat grupul Volkswagen aproximativ 30 de miliarde de euro, în principal în SUA, unde grupul german s-a recunoscut vinovat de fraudă în 2017.

Anterior, Volkswagen a provocat un şoc în toamna lui 2015 când a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule diesel cu un program software capabil să falsifice emisiile poluante.

În 2020, Grupul Renault, proprietarul Dacia, a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane de unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.