În ultimii ani, în contextul dificultăților economice din domeniul imobiliar, a devenit o practică pentru departamentele de vânzări să acorde clienților, prin negociere, facilitatea unor perioade gratuite, mai ales în cadrul contractelor de închiriere.

Perioadele de gratuitate întâlnite în cadrul contractelor de închiriere sunt tratate și prezentate în documentele financiar-contabile și în situațiile financiare ca reduceri comerciale.

Tratamentul contabil al acestor perioade gratuite este, însă, insuficient detaliat în legislația românească, ceea ce poate duce la interpretări eronate și, mai departe, la rezultate nefavorabile în cazul unor controale fiscale.

Mai exact, în ordinul 3055/2009 apare un singur punct (punctul 36) potrivit căruia contabilii trebuie să respecte principiului contabilității de angajamente. Acesta presupune înregistratrea operațiunilor economico-financiare în momentul efectuării lor, și nu pe măsură ce numerarul este încasat sau plătit. Mai departe, ține de rațiunea lor profesională să decidă cum tratează aceste operațiuni.

„Din cauza lipsei unor proceduri interne privind aprobarea sau revizuirea contractelor de închiriere de către departamentul financiar-contabil, anumite contracte de chirie conțin formulări de genul «perioadă gratuită de…», «se pune la dispoziție gratuit», «pentru luna x, y, valoarea chiriei este zero», «pentru perioada… clientul nu achită chirie», etc. Aceste prevederi sintetice nu ajută contabilul să înțeleagă realitatea tranzacțiilor, să aplice tratamentul corespunzător și totodată să creeze procedurile corecte pentru întocmirea documentelor primare – pentru că nu este clar dacă bunul s-a pus la dispoziție gratuit sau dacă perioada de gratuitate reprezintă un discount de 100%”, explică Ramona Sandu, Accounting Manager în cadrul Accace.

Prezentarea explicită a lunilor de gratuitate agreate în cadrul unui contract de chirie nu lasă loc de interpretări nici în cazul unui control fiscal. Dacă formularea din contract nu arată clar că este vorba despre un discount, organele de control pot considera că bunul este pus la dispoziție gratuit, deci toate cheltuielile sunt nedeductibile.

„De cele mai multe ori, inspectorii fiscali tind să interpreteze aceste «lacune» ale unui contract ca punerea la dispoziție gratuită pe o anumită perioadă a bunului închiriat, ceea ce duce la reconsiderarea cheltuielilor aferente acelui bun, precum și la reconsiderarea TVA-ului dedus în perioade pentru care s-au acordat aceste tipuri de stimulente clienților”, adaugă consultantul Accace.

Te-ar putea interesa și: