Afacerea pensiilor private atrage în prezent cele mai mari investiţii din partea jucătorilor străini de pe piaţa românească de asigurări. În următorii ani, sistemul de pensii va genera infuzii de capital de ordinul sutelor de milioane de euro.

Pentru a-şi asigura o felie cât mai consistentă din piaţa pensiilor private, care se anunţă a fi una dintre cele mai mari afaceri de pe piaţa românească în următorul deceniu, viitorii administratori trebuie să aibă în plan investiţii iniţiale în jurul a zece milioane de euro. Numai cerinţele minime de capital impuse de lege se ridică la 5,5 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro pentru administrarea de pensii facultative şi patru milioane pentru un fond de pensii administrat privat. Miza afacerii este imensă.
În următorii zece ani, zece miliarde de euro vor fi administrate de companiile intrate acum pe piaţă. În aceste condiţii, jucătorii nu se feresc să investească masiv în promovarea produselor de pensii sau în softuri performante.

Pe termen lung, Aviva a anunţat investiţii de 100 milioane de euro în operaţiunile şi promovarea activităţilor legate de pensii. Cea mai mare parte a acestei sume va fi investită în campaniile de publicitate şi de recrutare. „Cel mai important obiectiv al nostru, pe termen scurt, este acela de a deveni lideri pe piaţa pensiilor. Astfel, vom investi atât cât este nevoie pentru a ne atinge acest obiectiv. În primii ani, vom aloca fonduri de zeci de milioane de euro, în funcţie de nivelul competiţiei“, a declarat Andi McLennan, Director of Marketing and Propositions la Aviva. Pe lângă investiţii majore destinate creării unei forţe de vânzări numeroase, companiile vor investi şi în infrastructură, pentru a asigura procesarea cererilor şi colectarea contribuţiilor cât mai rapid. Costurile cu forţa de vânzări vor fi însă printre cele mai însemnate. În sistem e nevoie de circa 10.000 de agenţi de marketing. Toţi jucătorii de pe piaţă au anunţat investiţii de cel puţin un milion de euro fiecare numai pentru publicitatea cu pensiile private. Cei de la ING, de exemplu, au pregătit un buget de peste un milion de euro, atât pentru Pilonul II (al pensiilor private obligatorii), cât şi pentru Pilonul III (pensii facultative). Pentru Pilonul II, ţinta este un milion de clienţi din totalul de circa trei milioane de angajaţi.

Austriecii şi germanii se bat pentru primul loc

Austriecii sunt de departe cei mai mari investitori din industria românească de asigurări, grupurile Vienna Insurace Group (VIG), Uniqa, dar şi Generali Vienna deţinând aproape o treime din piaţă. VIG, care are în portofoliu companiile Omniasig, Omniasig Viaţa, Unita şi Agras, se plasează pe primul loc în top. Grupul austriac a obţinut anul trecut aproape 236 de milioane de euro din primele brute subscrise pe plan local, în creştere cu 75% faţă de 2005. Cu o cotă de piaţă de 18% la finalul primului trimestru, grupul a trecut pentru prima dată în faţa Allianz-Ţiriac. Potrivit directorului general al VIG, Günter Geyer, o parte din investiţiile grupului în perioada următoare se vor duce spre reducerea costurilor operaţionale. Austriecii de la VIG au intrat pe piaţa românească în 2001 prin preluarea Unita. În perioada următoare, vor mai investi zece milioane de euro în noua companie de pensii Omniasig. 5,5 milioane de euro vor merge în capitalizarea companiei, conform legii, pentru ca societatea să poată vinde ambele tipuri de pensii. Campania publicitară iniţială le va mai scoate din buzunar încă un milion de euro, alte 3,5 milioane având ca ţintă startul operaţiunilor şi recrutarea agenţilor de marketing.

Allianz şi VIG rămân într-o competiţie intensă atât în asigurări, cât şi pe piaţa pensiilor private. Ambele companii investesc masiv pentru obţinerea unei cote cât mai mari de piaţă, deşi costurile iniţiale ridicate vor fi amortizate într-un orizont de timp îndelungat. Allianz şi-a exprimat interesul de a intra pe piaţa pensiilor private încă de anul trecut. Conform proiecţiilor planului de afaceri al companiei, investiţiile iniţiale se vor situa între 15 şi 25 milioane de euro, bani ce vor fi alocaţi pentru susţinerea activităţilor Allianz-Ţiriac Pensii în primii ani de activitate.

„Startul acestor activităţi trebuie susţinut în plan financiar printr-o infuzie de capital, care va fi asigurată, parţial, din profiturile realizate de Allianz-Ţiriac şi, suplimentar, prin realizarea de investiţii substanţiale ale principalilor acţionari“, a declarat, pentru Capital, Joerg Biebel, director executiv financiar al Allianz-Ţiriac Asigurări.

În afară de aceste investiţii imediate, acţionarii Allianz-Ţiriac vor să susţină pe termen lung dezvoltarea afacerilor de administrare a pensiilor. „Nivelul investiţiilor alocate vor fi determinate de succesul reformei sistemului de asigurări sociale“, precizează Joerg Biebel. În afară de suma reprezentând valoarea achiziţiei (în anul 2000) pachetului majoritar al Asigurări Ion Ţiriac, angajamentele investiţionale ale Allianz şi ale celuilalt acţionar semnificativ, Vesanio Trading Ltd., s-au îndreptat, pe de o parte, către capitalizarea companiei, pe de altă parte, către diversele programe de finanţare a dezvoltării infrastructurii. Astăzi, Allianz-Ţiriac are o reţea de aproximativ 180 de birouri în ţară. Una dintre principalele surse ale investiţiilor din prezent este acum profitul obţinut de companie. În fiecare an, mai mult de jumătate din profitul realizat este păstrat la dispoziţia societăţii în vederea susţinerii planurilor de dezvoltare.

Deşi Generali este un brand italian, afacerile grupului în România sunt coordonate de la Viena. Veniturile obţinute de grup în România, la finele primului trimestru, au înregistrat una dintre cele mai importante creşteri din Europa Centrală şi de Est. Austriecii au invesit recent, 5,7 milioane euro printr-o majorare de capital la Generali Asigurări, menită a susţine planurile de dezoltare ale companiei, inclusiv activităţile legate de pensiile private. De altfel, majorările de capital au fost „la modă“ în ultimul timp în industria locală de asigurări.
La începutul anului, olandezii de la Eureko au investit 4,5 milioane de euro într-o majorare de capital la Interamerican. Acum, compania are o capitalizare de 18,5 milioane de euro.  Intră pe piaţa românească în 1995, ca subsidiară a companiei elene Interamerican, firma a fost preluată, în 2001, de grupul olandez Eureko Group BV.

Compania va activa atât pe segmentul pensiilor obligatorii administrate privat, cât şi pe cel al pensiilor facultative, urmând să mai aloce 5,5 milioane euro pentru infiinţarea Interamerican Pensii. Investiţiile acestora în România au mai avut o ţintă aparte: acum doi ani, 14 milioane de euro au fost investite în Euroclinic, unul dintre cele mai mari spitale private din ţară. Alte investiţii de milioane de euro au fost cele în reţeaua de clinici private Medisystem. Deşi şi-a majorat afacerile cu circa 36% în ultimii trei ani, compania a mers pe pierdere în toată această perioadă, în mare parte din cauza investiţiilor mari efectuate în industria serviciilor medicale.

Nou veniţi pe piaţă

Cu un ritm de creştere de peste 30% pe an, piaţa românească de asigurări ar putea depăşi nivelul de două miliarde de euro, în 2007. Atrase de potenţialul enorm al asigurărilor româneşti, tot mai multe companii de profil din străinătatate intră pe piaţă pentru a-şi „încerca puterile“ în lupta cu grupurile mari, deja consacrate pe plan local. La finalul lui 2006, trei companii au fost autorizate de CSA: Cardif, Clal şi KD Life. Toate au decis să investească în proiecte greenfield, strategie aplicată şi la nivel internaţional de grupurile din care fac parte. Tot anul trecut, compania italiană F.A.T.A. a intrat pe piaţa locală prin preluarea societăţii Asigurări Global.

Clal România, unul dintre cei mai mari asigurători israelieni, a investit până în prezent peste 6,4 milioane de euro pentru a începe operaţiunile pe piaţa locală. Phoenix Holdings, alt mare asigurător din Israel, a semnat o înţelegere cu acţionarii companiei locale ABC Asigurări pentru achiziţionarea unui pachet de acţiuni de 60%, pentru 5,3 milioane de euro. De altfel, ABC Asigurări este a doua companie locală de mică dimensiune care face obiectul unei achiziţii în acest an, după ce RAI a fost preluată de cehii de la PPF Investments. 

Austria

VIENNA INSURANCE GROUP Deţine primul loc în industria asigurărilor din România, cu o cotă de piaţă de aproape 18%. În primul trimestru al anului, afacerile celor patru societăţi ale grupului,
Omniasig, Omniasig Viaţa, Unita şi Agras, s-au ridicat la aproape 108 milioane de euro.

Cota de piaţă: 18%
Prime brute subscrise în 2006: 246 de milioane de euro (+75% faţă de 2005)
VIG deţine 97,8% din Omniasig.
Capitalizare totală de aproape 69 de milioane de euro.

ASTRA-UNIQA Astra-Uniqa este a şaptea companie ca mărime de piaţă autohtonă a asigurărilor. Cu un capital de aproape 55 de milioane de euro, rămâne cea mai capitalizată societate de asigurări din România. 27% din companie este controlată de austriecii de la Uniqa.

Cota de piaţă: 5,8%
Prime brute subscrise în 2006: 86,3 de milioane de euro (+84% faţă de 2005)
Uniqa deţine 27% din Astra-Uniqa.
Capitalizare de aproape 55 de milioane de euro.

GENERALI Afacerea din România a grupului italian Generali este controlată prin compania austriacă Generali Holding Vienna. În primul trimestru al acestui an, Generali Asigurări a înregistrat un volum al afacerilor de aproape 30 de milioane de euro, în creştere cu 57% faţă de anul trecut.

Cota de piaţă: 4,8%
Prime brute subscrise în 2006: 85 de milioane de euro (+135% faţă de 2005)
Generali Holding Vienna deţine 84% din Generali Asigurări
Capitalizare de circa 35 de milioane
de euro.

Germania

ALLIANZ-ŢIRIAC Allianz-Tiriac, prima companie de pe piaţă, cu o cotă de 16%, are o capitalizare de doar 10 milioane de euro. În schimb, compania deţine importante lichidităţi şi proprietăţi imobiliare.

Cota de piaţă: 16%
Prime brute subscrise în 2006: 317 milioane de euro (+32,3% faţă de 2005)
Grupul german deţine 51,6%
din Allianz-Ţiriac
Capitalizare de circa 10 milioane
de euro.

Olanda

ING Olandezii de la ING deţin de departe primul loc pe piaţa asigurărilor de viaţă, cu o cotă de 34,2% şi prime brute subscrise de 34 de milioane de euro în primul trimestru. Compania a intrat atât pe piaţa pensiilor facultative, cât şi pe cea a pensiilor administrate privat.

Cota de piaţă: 5,64% (34,2% pe asigurări de viaţă)
Prime brute subscrise în 2006: 123,6 milioane de euro (+14% faţă de 2005)
ING Continental Europe Holding deţine integral ING Asigurări de Viaţă.
Capitalizare de circa 13 mil. de euro.

SUA

AIG Grupul AIG este prezent pe piaţa românească prin AIG România, societate specializată pe asigurările de proprietăţi, şi prin AIG Life, ce activează pe piaţa asigurărilor de viaţă (cotă de piaţă 12,3%).

Cota de piata: 5,5% (12,3% pe asigurări de viaţă)
Prime brute subscrise în 2006: 62 de milioane de euro
AIG Central Europe & CIS Insurance Holding Corporation controlează AIG România. American Life Insurance Company controlează AIG Life.
Capitalizare de aproape 10 mil. de euro.

Marea Britanie

AVIVA Aviva, companie specializată în asigurările de viaţă, deţine 5,67% din acest segment de piaţă, cu prime brute subscrise de 5,64 de milioane de euro, pe primul trimestru. Pe termen lung, Aviva estimează investiţii de 100 de milioane de euro pe piaţa pensiilor private.

Cota de piaţă: 0,75% (5,67% pe asigurări de viaţă)
Prime brute subscrise în 2006: 18 milioane de euro (+34% faţă de 2005)
Comercial Union Internaţional Holding controlează AIG România.
Capitalizare de 25,6 milioane de euro.

Olanda

INTERAMERICAN Compania, deţinută de grupul olandez Eureko, deţine o cotă de piaţă de 1%. Compania deţine investiţii imobiliare de peste cinci milioane de euro. La începutul anului, olandezii au investit 4,5 milioane de euro într-o majorare de capital, la nivelul de 18,5 milioane de euro.

Cota de piaţă: 1% (2,55% pe asigurări de viaţă)
Prime brute subscrise în 2006: 15 milioane de euro (+17% faţă de 2005)
Eureko Group deţine 94% din Interamerican
Capitalizare de 18,5 milioane de euro.