După mai mulţi ani în care piaţa de conserve de carne a fost în declin, în 2015 aceasta a înregistrat o creștere în volum, pe baza reducerii TVA. Marii jucători din piaţă susţin că această măsură a dus la creşterea vânzărilor prin creşterea puterii de cumpărare. „Primul efect pe care l-am văzut a fost stagnarea scăderii de piaţă a categoriilor în care sunt prezente produsele Scandia Food. Credem că această iniţiativă a avut rezultate foarte bune pentru produsele premium, care au devenit mai accesibile şi mai puţin asipraţionale, lucru care s-a revăzut şi în vânzări“, a declarat Andrei Ursulescu, CEO al Scandia Food, unul dintre cei mai importanţi jucătorii din industria de profil.

În opinia lui Ursulescu, 2015 a fost un an plin de provocări pentru piaţa conservelor din România. „Dacă începutul anului a fost unul mai dificil în care s-a putut observa o scădere a volumelor la nivel de piaţă faţă de 2014, în ultimele patru luni ale anului 2015 s-a văzut o creştere a acestora şi implicit o recuperare a cantităţilor pierdute“, ne-a declarat şeful Scandia Food.

În 2014, producătorul de conserve pe bază de carne a înregistrat o cifră de afaceri de 226 milioane de euro, în creştere cu 11% faţă de 2013. Pro­fitul obţinut, anul trecut, a fost de 1,7 milioane de lei, faţă de 2013 perioadă în care firma a înregistrat pierderi de 1,1 milioane de lei. În ceea ce priveşte estimările pentru acest an, şeful producătorului afirmă că afacerile şi profitul vor fi similare cu cele obţinute în 2014, deoarece în ultimii ani compania s-a concentrate pe pieţele externe. Produsele companiei Scandia a reuşit să-şi crească distribuţia în ţări din Uniunea Europeană, în Canada sau Republica Moldova.

Mini interviu

Andrei Ursulescu: Există cerere din ce în ce mai mare pentru produsele nişate

Capital: Care sunt principalele provocări cu care v-aţi confruntat în ultimii ani?
Andrei Ursulescu: Cea mai mare provocare porneşte de la percepţia consumatorilor români în ceea ce priveşte ambalajele categoriilor, şi anume că acestea din urmă trebuie să se regăsească în conserve de metal. Scandia Food deţine know-how şi tehnologia de a produce şi în alte ambalaje, care se regăsesc pe pieţele externe, precum: plastic, rexam, borcan, tub etc. Ne-am dori să diversificăm ambalajele şi să ajungem din urmă inovaţiile din afară, însă există o barieră de consum care ne împiedică să acţionăm în consecinţă. Un alt impediment pe care l-am mai sesizat a fost dezinformarea publicului cu privire la conţinutul şi durabilitatea produselor la conservă.

Capital: Ce s-a schimbat în comportamentul consumatorului?
A.U.: În primul rând vorbim de o diminuare a coşului de produse, consumatorii preferând să facă mai multe vizite magazinului preferat pentru a cumpăra doar strictul necesar pentru ziua în curs. În prezent discutăm cu un public informat, atent la cheltuielile gospodăriei şi selectiv în alegerea produselor. De asemenea există o cerere din ce în ce mai mare pentru produsele nişate, dedicate integral copiilor. O ultimă tendință pe care am observat-o în ultimii ani este creşterea pieţei de peşte la conservă, tendinţă care se revede în alegerile consumatorilor, dar şi printr-un focus mai mare din partea retailerilor.

Capital: Care sunt cele mai vândute produse?
A.U.: Anual, producem peste 20.000 de tone de produse din toate categoriile: pate carne, pate vegetal, carne şi mâncare la conservă, volume pe care le comercializăm în România, dar şi în afara țării. Dintre acestea cele mai mari rezultate se revăd sub marca Bucegi, liderul de piaţă în ultimii 10 ani la categoria pateului din carne. Cele mai apreciate produse rămân pateurile din carne de porc sau pui la 100 de grame – 120 de grame.

Capital: Ce investitii aţi facut în ultimii ani şi ce planuri aveţi pe termen mediu?
A.U.: Cea mai importantă investiţie a fost finalizată în anul 2010 când am inaugurat noua fabrică Scandia Food, din Sibiu. Aceasta are o capacitate anuală de 36.000 de tone şi o secţie destinată producţiei de mezeluri, astfel încât acum dispunem de o capacitate de producţie cu 40% mai mare faţă de vechea unitate. Valoarea totală a investiției a atins 45 de milioane de euro. În ultimii cinci ani, am investit constant în partea de echipamente de producţie, în dezvoltarea echipei de specialişti, dar şi în toate procesele care asigură calitatea şi siguranţa produselor noastre. Pentru anii următori ne dorim să ne diversificăm portofoliul de produse, să ne extindem businessul, prin penetrarea de noi categorii complementare fie prin achiziţia unor jucători relevanţi, fie prin colaborarea cu alţi producători importanţi din domeniul alimentar.

Pateul, printre preferinţele românilor

Potrivit unui studiu de piaţă furnizat revistei Capital de producătorul de conserve din carne Vascar, românii din oraşele medii şi mici sunt cei mai interesaţi de pateu. Din totalul pieţei de conserve din carne, pateul aduce cele mai mari vânzări: circa 332 de milioane de lei în 2014. În perioada ianuarie-august 2015, piaţa pateului a crescut în volum ajungând la 13.374 de tone, faţă de 12.334 de tone în aceeaşi perioadă din 2014. Însă, s-a resimţit o scădere în valoare, astfel jucătorii din această industrie au încasat în primele opt luni din acest an circa 221,8 milioane de lei faţă de 223 de milioane de lei în 2014. „Estimăm o uşoară creştere a volumului pieţei, dar o scădere în valoare. Ne aşteptăm la o creştere a consumului de pateu şi de mâncare la conserve“, spune Vlad Ciuburciu, director marketing în cadrul companiei Vascar.

Vasluienii care vor să cucerească piaţa din Bucureşti

O altă firmă cu tradiţie în piaţa de conserve este Vascar. Înființată în 1994, compania a ajuns să livreze conserve şi mezeluri, în Vaslui, Iași, Huși, Bârlad, Galați sau Tecuci. Totodată, Vascar a ajuns la o rețea de circa 20 de magazine proprii. Astfel, compania a obținut, în 2014, o cifră de afaceri de 60 de milioane de lei, din care 30% provine din magazine proprii. Restul de 70% din afaceri sunt obținute din vânzările din marile lanțuri de magazine: Kaufland, Auchan sau Cora. În acest an, producătorul vrea să obțină o cifră de afaceri de 65 de milioane de lei, iar pentru 2017 planul este de a dubla cifra de afaceri din acest an. În următoarea perioadă, compania vasluiană vrea să deschidă circa şase magazine pe an.