La ultimul său eveniment public din 2017, slujba de vecernie ţinută la Bazilica Sfântul Petru, suveranul pontif a spus că umanitatea a ''irosit şi a rănit'' anul '' în multe feluri provocând decese, minciuni şi nedreptăţi''. 

În timp ce războiul este cel mai evident semn de ''orgoliu absurd, incapabil de a simţi remuşcare'', multe alte păcate au provocat ''degradarea umană, socială şi a mediului''. 

''Trebuie să ne asumăm responsabilitatea tuturor acţiunilor în faţa Domnului, a fraţilor noştri şi a creaţiei noastre'', a mai spus suveranul pontif. 

Cu toate că nu a făcut referire la un eveniment anume din 2017, papa şi-a făcut auzita vocea pe multe dintre subiectele arzătoare ale momentului de-a lungul anului. 

În luna aprilie, papa Francisc a condamnat ''masacrul inacceptabil'' al civililor nevinovaţi care au pierit într-un atac cu arme chimice în Siria. 

În urmă cu doar o lună, a vizitat Myanmar, unde peste 600.000 de musulmani Rohingya au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi să se refugieze în ţara vecină, Bangladesh, vorbind cu autorităţile, în încercarea de a calma criza. 

În timpul unei excursii efectuate în luna septembrie, papa a încercat de asemenea să încurajeze procesul de pace din Columbia şi a făcut lobby, în mai, pe lângă preşedintele american Donald Trump pentru a acorda mai multă atenţie problemei schimbărilor de climatice. 

Pe fundalul tensiunilor în creştere între Coreea de Nord şi Occident, papa Francisc şi-a exprimat îngrijorarea referitoare la arsenalul nuclear. 

La finalul slujbei, Francisc a traversat Piaţa Sfântul Petru, a dat mâna cu credincioşii şi a făcut fotografii, după care s-a oprit pentru scurt timp în dreptul scenei naşterii Domnului amenajată în piaţă. 

În prima zi din 2018, suveranul pontif, liderul celor 1,2 miliarde de catolici din lumea întreagă, va ţine o slujbă pentru a marca Ziua Mondială a Păcii.

AGERPRES