Care sunt elementele ce definesc succesul în afaceri? Care sunt afacerile de succes în România şi cât de important este rolul managerilor în companiile autohtone profitabile? Sunt câteva întrebări ale căror răspunsuri nu apar în fiecare zi pe prima pagină a ziarelor. Totuşi, astfel de frământări domină zilnic mediul românesc de afaceri: cine este primul?, cine e cel mai bun?, ce vânzări a realizat concurenţa?, unde a ajuns cota mea de piaţă? Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor OSKAR Capital poate să răspundă o dată pe an la toate aceste întrebări. Gala OSKAR Capital îi premiază, ca în fiecare an, pe cei care s-au remarcat prin ambiţia şi viziunea cu care şi-au condus afacerile. Şi în acest an, Capital va acorda disctincţii pentru Investiţia Anului, Banca Anului, cel mai bun Manager, Omul de Afaceri al Anului şi Speranţa Anului. Câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu format din personalităţi care au avut o contribuţie semnificativă la dezvoltarea mediului de afaceri românesc: Daniel Dăianu, Varujan Pambuccian, Bogdan Baltazar şi Florin Pogonaru. În timp ce ultimii doi sunt deja nişte obişnuiţi ai galei OSKAR, alături de Iulian Bortoş, redactor-şef al revistei Capital, Daniel Dăianu şi Varujan Pambuccian se află pentru prima dată în postura de a decide câştigătorii. Cei cinci au trecut deja printr-o „probă de foc“, scurtând lista propunerilor la 15 nominalizaţi, câte trei pentru fiecare categorie. Numele câştigătorilor va fi anunţat pe 5 decembrie.

Premiile OSKAR Capital au devenit un reper în mediul de afaceri românesc. Este de ajuns să amintim emoţiile şi bucuria cu care cei premiaţi în anii precedenţi au urcat pe scena galei. Este de ajuns să amintim mândria celor care au coborât de pe scenă cu trofeul OSKAR.

11-311-22_bogdanbaltazar_rp.jpgBogdan Baltazar

Este consultant financiar independent, după ce între ianuarie 2005 şi luna aprilie a acestui an a fost preşedintele companiei de consultanţă financiară BBP. Între funcţiile ocupate anterior se numără cea de preşedinte al BRD (începând din mai 1998), de vicepreşedinte al CA al FPS (1997-1998) şi cea de consilier superior bancar, coordonator al grupului pentru România din centrala de la Londra a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (1991-1996).

Bogdan Baltazar este nu numai un bancher cu o experienţă solidă, ci are şi o vastă pregătire în diplomaţie: timp de 20 de ani, a ocupat diferite funcţii în Ministerul Afacerilor Externe sau în cadrul unor organizaţii internaţionale. În acelaşi timp, este membru în CA al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi membru în CA al BRD – Groupe Société Générale.

Are titlul de doctor în economie al City University of New York. În anul 2000 a primit Ordinul Naţional pentru Merit şi tot atunci i-a fost decernat premiul Fundaţiei Culturale Române „Omul Anului“. A avut numeroase participări cu studii, analize şi comunicări privind restructurarea şi privatizarea bancară la diverse forumuri financiar-bancare internaţionale, precum cele de la Davos şi Crans Montana. La fel de intensă a fost şi activitatea sa publicistică, constând în studii şi articole publicate în ţară şi în străinătate.

11-313-22_florinpogonaru_rp.jpgFlorin Pogonaru

Preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, din anul 2000, şi din 2004, preşedinte prin rotaţie al Asociaţiei Confederaţiilor Patronale din România. De asemenea, este coordonatorul grupului român de investiţii şi consultanţă Central European Financial Services şi membru în consiliile de administraţie şi comitetele de investiţii pentru Fondul Român Post-Privatizare. Din 1997, este membru al Business Advisory Committee of Southeast European Cooperation Initiative şi din 2002, deţine aceeaşi poziţie în cadrul Pactului de Stabilitate. Activitatea sa profesională se concentrează în principal asupra investment banking, fiind succesiv coordonatorul operaţiunilor pentru România a unor grupuri financiare, printre care Creditanstalt, Bank Austria, Alpha Bank.

Începând cu 1994, Florin Pogonaru a avut un rol semnificativ în mai multe privatizări din România, unde băncile de investiţii pe care le-a coordonat au acţionat în calitate de consultanţi, sau în ofertele publice pentru companii româneşti făcute pe piaţa de capital românească sau pe pieţele străine. Florin Pogonaru a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, unde a obţinut şi titlul de doctor în economie. De asemenea, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Este autorul a peste 100 de articole publicate în România şi în străinătate, sub egida unor prestigioase instituţii academice internaţionale.

11-314-22_varujanpambuccian_rp.jpgVarujan Pambuccian

Este matematician, doctor în matematică al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti, în care şi lucrează din anul 1990. Din anul 1996, reprezintă minoritatea armeană (Uniunea Armenilor din România) şi comunitatea IT&C din România în Parlament. În această perioadă, a iniţiat 30 de proiecte de lege şi este autorul a peste 600 de amendamente (multe schimbând complet sensul şi conţinutul unor legi). Tot din 1996, este liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor, iar din anul 2000, conduce Comisia pentru IT&C din Camera Deputaţilor, comisie pe care a înfiinţat-o.

Între 1984 şi 1990, a lucrat în Institutul pentru Tehnică de Calcul, iar după aceea, ca freelancer. Cunoaşte mai multe limbaje de programare şi a dezvoltat soft pentru numeroase sisteme de operare (CP/M, RSX-11, UNIX, VMS, MSDOS, Windows, PalmOS şi Symbian) şi pe mai multe platforme software (.Net, BREW).

Varujan Pambuccian a obţinut mai multe premii şi dinstincţii pentru activitatea sa în domeniul IT&C de la publicaţii specializate, iar în 2003, primit diploma de excelenţă pentru dezvoltarea tehnologiilor 3G de la Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES). A schimbat industria IT&C din România atât din punct de vedere legislativ, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile străine în domeniu.

11-312-22_danieldaianu_rp.jpgDaniel Dăianu

Este profesor de economie la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, şi fellow la Institutul William Davidson, Universitatea Michigan. A fost ministru de finanţe în 1997/1998 şi economist şef la BNR între 1992 şi 1997, dar şi ministru adjunct de finanţe în 1992. Este membru al Academiei Române, iar în 2001 a fost preşedinte al forumului economic OSCE.

Este preşedinte al Societăţii Economice Române şi al Centrului Român pentru Studii Globale şi a fost preşedinte al Asociaţiei Europene pentru Studii Economice Comparate (EACES). Activitatea sa cuprinde şi numeroase fellowships, printre care şi Universitatea Harvard, Centrul Wilson (Washington), Colegiul pentru Apărare NATO (Roma). Este membru în Comisia de Supraveghere a BCR şi membru în CA al Bursei Române de Mărfuri.

Daniel Dăianu a publicat mai multe cărţi în România şi în străinătate, cele mai recente fiind „Frontierele etice ale capitalismului“, publicată la Ashgate (UK) în 2005, sub coordonarea lui Radu Vrânceanu şi „Ce vom fi în Uniune. Pariul modernizării României“, publicată anul acesta de Polirom. Volumul reuneşte articole apărute în presa românească în perioada ianuarie 2004 – februarie 2006, având ca temă integrarea României în spaţiul economic şi politic al Uniunii Europene.