Opțiune inedită introdusă de Facebook. Are legătură cu fotografiile și clipurile video
Facebook introduce o nouă opțiune care va avea legătură cu transferul de fotografii și clipuri video, a anunțat compania. Noua facilitate va fi disponibilă iniţial utilizatorilor din Irlanda, urmând să fie extinsă la nivelul întregii planete
Facebook Inc a anunţat luni că a introdus o nouă opţiune pentru transferul de fotografii şi clipuri video de pe reţeaua de socializare direct către alte servicii, începând cu Google Photos.
Această opţiune va fi disponibilă iniţial utilizatorilor din Irlanda, urmând să fie extinsă la nivelul întregii planete în prima jumătate a anului viitor, arată presa internațională, preluată de Agerpres.
Transferuri criptate
Toate transferurile de date vor fi criptate iar utilizatorii vor trebui să introducă o parolă, înainte de iniţierea respectivului transfer, conform unui comunicat al Facebook Inc. Compania a anunţat încă din septembrie că susţine portarea datelor şi că doreşte să construiască noi instrumente în jurul acestei portări.
În acest context, trei senatori americani, Josh Hawley, Mark Warner şi Richard Blumenthal au introdus o propunere legislativă la sfârşitul lunii octombrie prin care obligă platformele de socializare ce au lunar peste 100 de milioane de membri activi, să le permită acestora să-şi transfere cu uşurinţă datele de pe o reţea pe alta.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
