OpenAI a lansat discret ChatGPT Translate. Noul serviciu vrea să fie o alternativă directă la Google Translate

OpenAI a lansat discret ChatGPT Translate. Noul serviciu vrea să fie o alternativă directă la Google Translate

SURSA FOTO: Dreamstime - ChatGPT, OpenAI

Publicat de Iulian Luca la 16 ianuarie 2026, 22:37

OpenAI a introdus discret un serviciu separat de traducere, numit ChatGPT Translate. Platforma apare ca o soluție simplă, rapidă și orientată spre traduceri mai „naturale”, nu doar corecte și ca o alternativă la Google Translate.

ChatGPT Translate, o alternativă la Google Translate

ChatGPT Translate a apărut fără un anunț oficial și pare să fie într-o fază de lansare treptată. Interfața este familiară pentru oricine a folosit Google Translate. Există un câmp mare pentru text, meniuri pentru alegerea limbilor și o opțiune de copiere a rezultatului.

Totul este gândit să fie practic și fără prea multe complicații, adică exact genul de pagină pe care intri, traduci, apoi pleci. Din primele impresii, pare că OpenAI a vrut să scoată în față viteza și ușurința de utilizare, nu funcții spectaculoase.

Diferența majoră este controlul de ton, nu doar traducerea „literală”

Elementul care separă ChatGPT Translate de un traducător clasic este accentul pus pe stil. Pe lângă traducerea standard, utilizatorii pot alege moduri care schimbă tonul textului, astfel încât rezultatul să se potrivească mai bine cu publicul țintă.

De exemplu, există opțiuni pentru un stil business, unul academic sau unul potrivit pentru copii. Ideea nu este doar să treacă propoziția într-o altă limbă, ci să ajusteze formularea și structura frazelor ca să sune natural în context. Practic, se apropie de zona de rescriere inteligentă, nu doar de traducere.

Pentru cine scrie e-mailuri, texte educaționale sau materiale de prezentare, diferența poate conta mult. Mai ales când traducerea „corectă” gramatical nu sună bine în realitate.

chatgpt translate
SURSA FOTO: ChatGPT Translate

Testele preliminare arată o viteză mai mare decât în ChatGPT

Un lucru interesant din testele făcute este că traducerile prin acest site dedicat par să vină mai repede decât cererile similare făcute direct în ChatGPT. Pasaje scurte sunt traduse adesea în mai puțin de cinci secunde.

OpenAI nu a confirmat dacă folosește un model separat sau o infrastructură diferită pentru această platformă. Totuși, diferența de viteză sugerează că există o optimizare specială pentru traduceri.

De menționat că, OpenAI și-a actualizat modelele principale cu GPT-5.2 în decembrie 2025, dar nu a precizat ce stă exact în spatele ChatGPT Translate.

Serviciul promite peste 50 de limbi, dar momentan sunt disponibile doar 28

Serviciul spune că suportă peste 50 de limbi, însă în lista de selecție apar, deocamdată, doar 28. Sunt incluse limbile importante, dar și variante regionale, cum ar fi portugheza braziliană și portugheza europeană. Asta sugerează că platforma ar putea fi extinsă treptat, pe măsură ce se stabilizează.

Unele funcții sunt menționate, dar nu sunt încă perfecte. Traducerea din imagini și inputul vocal apar ca opțiuni, însă nu funcționează constant pe desktop. Din ce se observă, microfonul pare să meargă mai bine pe browsere mobile, ceea ce indică o disponibilitate diferită în funcție de platformă.

În ansamblu, ChatGPT Translate arată ca un pas clar spre traduceri mai „cu context”, nu doar cu echivalențe de cuvinte, iar faptul că a fost lansat discret se potrivește cu stilul recent al OpenAI de a testa produse înainte să le promoveze public.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.