Astfel ar urma să fie grațiate în întregime pedepsele de până la 3 ani inclusiv şi pedepsele de până la 7 ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de 3 ani”.

Pedepsele până la 10 ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul de executat este mai mic de 4 ani, ar urma să fie graţiate parţial, cu trei pătrimi din restul de executat. În cazul în care restul de executat este mai mare de 4 ani, din pedeapsă se va reduce jumătate din restul de executat.

Senatorul Șerban Nicolae a spus că dacă proiectul Legii graţierii va adoptat în forma propusă de el, de prevederile acestuia ar beneficia aproximativ 2.700 de persoane, ceea ce ar echivala cu mai puțin de 10% din persoanele aflate în detenţie.

„Eu nu cred că cei care sunt corupţi trebuie să stea trei într-un pat, în condiții de igrasie, de igienă precară şi aşa mai departe, în timp ce alte categorii de infractori ar trebui să stea în condiții… Din punctul meu de vedere, se gândeşte raţional şi vreau să le prezint mâine ca argumente”, a mai spus senatorul Şerban Nicolae.