Omnia M, un Windows Phone marca Samsung
Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a lansat Omnia M, un smartphone prevăzut cu Windows Phone.
Omnia M este un telefon destinat divertismentului, sharing-ului de conținut și menținerii legăturilor cu cei din jur. Telefonul are un ecran Super AMOLED de 4 inch, procesor de 1 Ghz, memorie RAM de 384 MB, spaţiu de stocare de 4GB si cameră foto de 5 megapixeli.
Pentru conectivitate socială sporită, funcția People Hub de la Windows Phone reunește toate mesajele și contactele într-un singur portal oferind posibilitatea de a le sincroniza cu Windows Live, Facebook, Twitter și LinkedIn. Acest lucru asigură legătura permanentă cu cei din jur. Omnia M este prevăzut, de asemenea, cu funcția integrată de apelare video, permițând conversații video instante prin intermediul camerei frontale și calității audio superioare. Conectarea cu ceilalți nu a fost niciodată mai simplă.
Omnia M oferă și experienţa Xbox. Accesul la informațiile personale de gaming din Xbox LIVE, incluzând date despre jocurile accesate recent, clasamentele Xbox LIVE, avatarul, Scorurile sau Reușitele, sunt acum posibile prin intermediul telefonului personal.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





