Olaf Scholz, despre aderarea Ucrainei la NATO: În timp ce un război este în derulare, nimeni nu poate adera

Olaf Scholz, despre aderarea Ucrainei la NATO: În timp ce un război este în derulare, nimeni nu poate adera
Publicat de Iulian Luca la 4 iulie 2023, 22:36

Cancelarul german a declarat marți că relațiile de cooperare dintre NATO și Ucraina vor fi discutate în viitor, însă „în timp ce un război este în derulare, nimeni nu poate adera”. Olaf Scholz a transmis acest mesaj în contextul în care președintele ucrainean își dorește o invitație formală de aderare la summit-ul de la Vilnius.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat, marţi, că unul dintre criteriile de aderare la NATO este acela ca ţara respectivă să nu aibă conflicte deschise la frontiere. Într-o conferință de presă comună cu premierul Marcel Ciolacu, Scholz a subliniat importanța dezvoltării relațiilor de cooperare dintre NATO și Ucraina în viitor.

Nimeni nu poate adera în vreme de război

„Vom discuta care sunt relaţiile de cooperare între NATO şi Ucraina în viitor, vom fonda un consiliu comun. (…) Există o decizie luată la Bucureşti că trebuie să ne dezvoltăm în viitor, dar, în timp ce un război este în derulare, nimeni nu poate adera la alianţă, pentru că printre criteriile de aderare este acela de a nu avea conflicte deschise la frontiere”, a spus cancelarul german, întrebat cum vede declaraţia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelinski, că nu are motive să participe la summitul de la Vilnius dacă Kievul nu este invitat măcar formal să adere la NATO.

El a menţionat că este necesar ca relaţia cu Ucraina să se dezvolte în viitor. Olaf Scholz a subliniat importanța asigurării apărării Ucrainei în fața atacurilor Rusiei, inclusiv în ceea ce privește echipamentele de artilerie, tancuri și măsuri de apărare a spațiului aerian.

„Momentan este în prim plan este sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei pentru apărare. După Statele Unite, Germania are aportul cel mai mare cu tot ceea ce am putut noi să facilităm, 17 miliarde până acum şi 2,8 miliarde pe care le-am mobilizat în plus.

Când m-a vizitat preşedintele Zelenski am făcut această declaraţie, este vorba de viitorul apropiat, este vorba de artilerie, este vorba de tancuri, de măsuri de apărare a spaţiului aerian care devin din ce în ce mai importante având în vedere atacurile Rusiei cu drone şi cu avioane”, a afirmat Scholz.

Ucraina dorește să primească o invitație de aderare

Amintim că, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că doreşte ca ţara sa să primească, la summitul din iulie de la Vilnius, o invitaţie de a adera la NATO.

„Avem nevoie de un semnal foarte clar şi inteligibil la summitul de la Vilnius, cum că Ucraina poate deveni membru cu drepturi depline al NATO după război”, le-a declarat el jurnaliştilor, în prezenţa şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez, aflat în vizită la Kiev.

„Această invitaţie la alianţă este prima etapă, foarte concretă, care ar fi foarte importantă pentru noi”, a adăugat el.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.