Oana Roman a suferit o altă schimbare de look, asta după ce zilele trecute și-a surprins fanii din mediul online cu o imagine în care apare cu părul roșcat.

Apariții dese și extravagante

Fosta vedetă a emisiunii „Mămici de pitici, cu lipici”, a suferit în urmă cu puțină vreme o nouă modificare de look, pentru că a fost invitată la una dintre cele mai importante petreceri din lumea mondenă.

Oana Roman s-a pozat cu o perucă, pe care le promovează tot mai des, deoarece ar fi realizate din păr natural, iar acesteia îi plac foarte mult. De această dată, Oana Roman a optat pentru o perucă mov, în ton cu tema dată de petrecerea mondenă din seara zilei de miercuri, 8 septembrie 2021.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de oana roman (@oanaromanelisei)

Oana Roman s-a bucurat din plin de petrecere. Vedeta nu a lipsit de la niciun eveniment organizat de revista VIVA, unde se simte mereu excelent.

„E o petrecere foarte așteptată pentru că anul trecut nu s-a ținut și trebuie să recunoaștem că petrecerea acestei reviste este, fără îndoială, de foarte mulți ani, cel mai important eveniment monden din România”, a declarat aceasta.

Look ales cu atenție

Oana Roman a avut o ținută extravagantă. Singura pată de culoare a fost chiar peruca atipică, mov. Ținuta formată din două piese i-a pus în valoare formele și silueta, în timp ce machiajul puternic și coafura au completat foarte frumos întregul look.

Postarea sa nu a fost trecută neobservată

Fanii Oanei Roman au apreciat și comentat postarea

„Machiaj atipic pentru mine, pentru un look special. Redy. Extravaganța mood. Am ales mov. Pentru un look altfel în ton cu tema Extravaganța”, a spus Oana Roman despre noul ei look, pe Instagram.