Rally-ul din februarie până la topul recent, a fost unul trist, fără ecou, fără bucurie, cu toate că piaţa a crescut, în procente, cu peste 100%.

De ce? Distanţa faţă de maximele istorice este excesivă, ca şi pierderile. Creşterile, deşi uriaşe, sunt temperate. Speranţa începe să se estompeze, iar BVB nu afişează nimic concret la vânzare. Din ce în ce mai multă lume se orientează către exterior (Forex, futures, DAX sau S&P), unde nu se pune problema să nu poţi vinde sau cumpăra cât îţi permite buzunarul şi strategia. Cum mergem mai departe? O soluţie este să calculezi cu Excel două valori: de cât timp are nevoie bursa să revină la top şi la jumătatea lui. Dacă e vorba de ani de zile, o strategie simplă şi benefică este să lichidezi portofoliul şi să marchezi o pierdere, dar întorci o noua pagină, curată. Capitalul obţinut, aşa redus cum este, poate fi folosit pentru a prinde un low important în piaţă. Dacă din calcul rezultă luni de zile (până în 12), poţi rămâne cu portofoliul şi cu speranţa. O altă soluţie este să vii cu bani de-acasă şi să-i adaugi la capitalul deja decimat. Dacă îi plasezi la low-ul despre care vorbeam, atunci pierderile se pot reduce. Numai că bani noi în piaţa românească, în condiţiile actuale, nu prea există şi motivele sunt uşor de înţeles.

Salvarea vine de afară! Să aştepţi străinii să urce bursa şi să mergi pe valul lor. Străinii însă nu vin şi nu o vor face o bună perioadă de timp. BRIC atrage aproape toţi banii lor pentru investiţii în alte burse. La final, poţi intra pe alte pieţe, aşa cum fac mulţi. Ideea are şi avantaje şi dezavantaje, ambele depinzând de profilul propriu. Chiar dacă aceste pieţe ar fi accesibile prin brokerul tău, revenim la a doua soluţie menţionată. La suprafaţă, s-ar înţelege că participarea la bursă nu are sens şi că ar urma abandonul. Un NU categoric acestor gânduri simpliste! Ce se cere din partea fiecăruia este o altă abordare, bazată pe educaţie proprie, pe filtru personal, pe un calcul realist al noţiunilor de risc şi recompensă înainte de a lua o decizie, cu accent pe analiză. Ia un grafic, vezi ce arată analiza tehnică şi ce spune cea fundamentală! Vei fi suprins de rezultat.

168-33724-analizatehnica.jpg

Te-ar putea interesa și: