Să n-ai încredere în greci nici atunci când îţi fac daruri! Sau, cel puţin, aceasta este zicala rămasă după războiul din Troia. Se pare că nemţii au uitat acest sfat, fiindcă ei sunt cei mai afectaţi de un eventual faliment de ţară al elenilor. Dar pot grecii să aibă încredere în ei înşişi?

Asta ar fi întrebarea care se pune acum, după câştigarea alegerilor parlamentare de către gruparea de extremă stânga, Syriza. Alexis Tsipras, noul prim-ministru grec, promite scoaterea ţării din programul de austeritate şi reangajarea tuturor funcţionarilor de stat concediaţi „pe nedrept“ în ultima vreme. În plus, el asigură că va discuta personal, cu toate ţările din zona euro în parte, renegocierea datoriei suverane a ţării sale. În ciuda oficialilor europeni, care se declară fermi pe poziţie în această chestiune: Grecia trebuie să-şi plătească datoriile. Adevărul este că o eventuală iertare a unei mari părți din datoria publică a ţării lui Homer ar arunca în haos situaţia europeană. Formula folosită cel mai des de politicieni şi economişti este „hazard moral“. Adică, de ce unii să plătească, şi alţii nu? Şi adevărul este că nu ar exista niciun motiv îndreptăţit pentru ca italienii să strângă din dinţi şi să suporte austeritatea, iar nemţii să-şi piardă economiile doar pentru că grecii au petrecut pe bani mulţi, iar acum nu mai au chef să plătească. Mai ales, în condiţiile în care austeritatea din Grecia este un pic mai confortabilă chiar decât a fost perioada de boom economic din România. E uşor de imaginat că, în condiţiile în care planurile lui Tsipras s-ar concretiza, nimeni dintre cei cu datorii publice nu va mai dori să continue să plătească.

 

Oricum s-ar încheia povestea începută după duminica ultimelor alegeri, Grecia se află într-o situaţie extrem de proastă şi Uniunea Europeană la fel. E clar că din actuala stare de fapt nu se va putea ieşi fără pierderi, chiar şi cu acel „Qualitative Easing“ inventat de europeni, un pic cam prea târziu, după părerea multor analişti economici. Europa va trebui să se hotărască repede ce-şi doreşte să fie. Socialistă până la capăt, acceptând ca bogaţii să plătească şi pentru greşelile săracilor, sau capitalistă cu adevărat, lăsându-i pe cei care şi-au luat riscuri prea mari să-şi asume greşelile şi consecinţele acestora. Încercarea de a găsi o soluţie din care să nu iasă nimeni în pierdere este clar sortită eşecului. Pentru români, povestea asta este un exemplu clar despre ce înseamnă iresponsabilitatea politică de a împrumuta bani cu nemiluita şi a-i cheltui fără discernământ. Şi un motiv de bucurie, atât pentru că nu ne-am grăbit să trecem la Euro nepregătiţi, dar şi că suntem acum forţaţi să ne încadrăm într-un deficit bugetar suportabil pe termen lung. Să trăieşti pe credit nu este o soluţie decât dacă reuşeşti să câştigi în fiecare an mai mult decât în precedentul. O lecţie pe care au învăţat-o pe propria piele toţi cei care au luat credite pe zeci de ani ca să-şi cumpere apartamente. Unii le-au pierdut deja, alţii încă strâng din dinţi să-şi plătească acoperişul de deasupra capului mai mult decât face. Oamenii ăştia probabil că nu vor mai uita niciodată povestea cu vrabia din mâna şi cioara de pe gard.

Claudiu Şerban este directorul editorial al revistei Capital

Te-ar putea interesa și: