O nouă stație de metrou în București. Va fi la suprafață (FOTO)
Vești bune pentru bucureșteni. Primăria Sectorului 4 a dat startul lucrărilor la noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni. Cum vor fi afectați călătorii?
Vești bune pentru bucureștenii din Berceni care. Vor avea o nouă staiție de metrou. Prima lună a noului an vine cu vești importante atât pentru locuitorii din sudul Capitalei, cât și pentru bucureșteni în general. Primăria Sectorului 4 începe lucrările la cel mai important proiect realizat vreodată de o administație locală.
Astfel, începând de luni, 18 ianuarie a.c., ora 10.00, vor fi demarate lucrările la noua stație de metrou care va fi construită pe Șoseaua Berceni. Acțiunea va debuta cu devierea rețelelor de utilități aflate în trama stradală, astfel că traficul pe această arteră cu patru benzi va fi restricționat pentru 45 de zile, se arată într-un comunicat transmis de Primărie.
Trebuie menționat faptul că în toată această perioadă de o lună și jumătate, șoferii care tranzitează Șoseaua Berceni trebuie să circule cu mare atenție! Cele două benzi de circulație de ieșire din București vor fi închise. Traficul va fi restricționat pe o lungime de 500 de metri între sediile companiilor Toyota și CanPack.
În ceea ce privește restricțiile de circulație, acestea sunt aplicate în coordonare și cu avizul Brigăzii de Poliție Rutieră a Municipiului București.
Cum va arăta noua stație de metrou
”Este un pas extrem de important pe care Primăria Sectorului 4 îl face la începutul acestui an. De mâine, ne apucăm de treabă! Începem lucrările la noua stație de metrou de pe Șoseaua Berceni. O perioadă vom fi nevoiți să circulăm cu restricții, însă trebuie să avem răbdare și să conducem cu atenție. Realizarea acestei stații va aduce extrem de multe beneficii comunității noastre, de aceea trebuie să fim cumpătați pe parcursul desfășurării acestor lucrări”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.
Noua stație de metrou care se va întinde pe o lungime de 1,6 kilometri va fi construită între stația Berceni, actualul capăt de linie al magistralei 2 de metrou și Șoseaua de Centură. Cu o suprafață desfășurată de 15.100 mp, stația va fi una supraterană, însemnând o clădire cu subsol, parter și două etaje și va avea șase zone pietonale, două dintre acestea vor fi situate pe partea opusă a șoselei Berceni, fiind asigurată legătura printr-un pasaj pietonal subteran.
Mai mult decât atât, în imediata apropiere va fi amenajată o parcare de tip park&ride pentru a fi folosită de toți cei care vor să ajungă în centrul Capitalei și folosesc ca mijloc de transport metroul.

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





