O nouă armă în lupta cu pandemia

Medicamentul, care se administrează sub formă de perfuzie, poate fi folosit de adulţii şi copiii de peste 12 ani, care au mai mult de 40 de kilograme, informează Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

Totodată, potrivit comunicatului, pacienții nu trebuie să fie deja într-o formă gravă a bolii și trebuie să primească oxigen.

Ce țări pot lua decizia de a folosi acest tratament?

Ţările membre, inclusiv România, pot lua decizia de a folosi acest tratament, conform informațiilor transmise de Agenția Europeană a Medicamentului.

De asemenea, România are în protocolul de tratament folosirea anticorpilor monoclonali în maximum trei zile de la debutul simptomelor. Potrivit sursei menționate, acestea sunt cele mai avansate tratamente în momentul de față iar oamenii de ştiinţă nu au renunţat să facă cercetări.

Tot ce s-a folosit până în prezent au fost medicamente concepute pentru alte afecţiuni şi care au fost testate în ultimul an şi jumătate pentru cei afectați de noul coronavirus.

Comisia Europeană a promis că va investi în noile tratamente pentru COVID-19 şi că, până în toamnă, vom avea trei noi medicamente, posibil cinci până la sfârşitul anului. Noile medicamente ar trebui să îi ajute şi pe cei care au simtome de COVID-19 pe termen lung.

Cât rămân anticorpii în sânge?

Anterior, un studiu italian a arătat că anticorpii care neutralizează SARS-CoV-2 rămân în sânge timp de cel puţin opt luni de la îmbolnăvire. Constatarea este valabilă „indiferent de gravitatea bolii, a vârstei pacienţilor sau prezenţei altor patologii”.

Cercetarea a fost realizată de prestigiosul Spital San Raffaele din Milano, în colaborare cu Institutul Superior de Sănătate (ISS), organismul care consiliază Guvernul italian în domeniul sănătăţii publice.

„Prezenţa acestor anticorpi, în pofida faptului că este redusă în timp, se dovedeşte foarte persistentă. La opt luni de la diagnostic, doar trei pacienţi” dintre cei 162 monitorizaţi – dintre care 29 au murit – nu mai erau pozitivi la testul de detectare a acestor anticorpi, precizează într-un comunicat comun San Raffaele şi ISS.

De asemenea, prezenţa precoce a acestor anticorpi este ”fundamentală în combaterea cu succes a infecţiei. Cei care nu reuşeşsc să-i producă în primele 15 zile de la contaminare riscă mai mult să dezvolte forme grave de COVID-19”.

Sursă foto: Dreamstime