O celebră companie din România tocmai a intrat în faliment. Decizia luată chiar acum de judecători

O celebră companie din România tocmai a intrat în faliment. Decizia luată chiar acum de judecători

Justiție. SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 20 aprilie 2022, 15:36

Una dintre cele mai vechi rafinării de petrol din țară a primit o veste proastă din partea Tribunalului București, după ce instituția a admis falimentul acesteia. Rafinăria a fost construită la finalul secolului al XIX-lea.

Una dintre cele mai vechi rafinării din România pune lacătul! Tribunalul București a luat decizia

Rafinăria Steaua Română din Câmpina, înființată la finalul secolului al XIX-lea, a primit o veste proastă din partea Tribunalului București.

Miercuri, un complet din cadrul Tribunalului București a admis falimentul acestei rafinării, dispunând, de asemenea, radierea societăţii din Registrul Comerţului.

Decizia, care nu este una definitivă, vine în urma unui proces cu o bancă și cu o firmă care furnizează servicii de apă și canalizare, aceștia fiind debitori.

”Aprobă raportul final al lichidatorului judiciar. In baza art.132 al.2 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE BUCURESTI şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCURESTI, pentru efectuarea menţiunii. Potrivit art.136 din Legea nr.85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Cu recurs in 7 zile de la comunicare”, arată instanța.

Procesul a început în urmă cu 9 ani

Procesul la care face referire Tribunalul București este cel dintre Banca Comercială Română şi SC Hidro Prahova SA, firmă a Consiliului Judeţean Prahova, cei doi debitori. Procesul a început pe data de 17 iulie 2013.

Amintim că Rafinăria Steaua Română din Câmpina a fost construită în perioada 1895-1897, iar după anul 1895 a fost înființată societatea anonimă STEAUA ROMANĂ, cu capital atât român, cât şi străin, asta după ce a fost emisă prima lege a minelor din țara noastră.

De asemenea, în anul 1897 această rafinărie a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, extinzându-se pe o suprafaţă de 13,5 hectare şi fiind considerată cea mai modernă şi mai mare dintre rafinăriile din Europa.

Chiar dacă a fost parțial distrusă în cele două Războaie Mondiale, Rafinăria Steaua Română din Câmpina a fost refăcută.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.