Ediţia din 2012 a “Nopţii Devoratorilor de Publicitate” se va deschide cu spotul “Gelozie”, creat de agentia Next Advertising pentru campania de relansare a platformei web IQads, sub sloganul “Totul despre publicitate”.

“10 ani de creativitate romaneasca” este un proiect The Institute, în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România şi Art Directors Club România pentru a marca zece ani de realizari în publicitatea românească.

Creat si produs din 1981 de Jean Marie Boursicot, “Noaptea Devoratorilor de Publicitate” este un eveniment care are loc anual in peste 40 de tari si care prezinta pe marele ecran productii publicitare din mai bine de 60 de tari. Evenimentul atrage peste 300.000 de spectatori la nivel international.

Aflat la cea de-a 32-a editie, evenimentul “Noaptea Devoratorilor de Publicitate” va avea premiera in luna aprilie, la Paris. In Bucuresti, editia 2012 va avea loc in al doilea weekend din iunie, la Sala Palatului.