Nuclearelectrica țintește afaceri de 7,6 miliarde de lei în 2023 şi un profit de aproape 2 miliarde de lei

Nuclearelectrica țintește afaceri de 7,6 miliarde de lei în 2023 şi un profit de aproape 2 miliarde de lei

SURSA FOTO: Nuclearelectrica

Publicat de Valentin Vioreanu la 14 ianuarie 2023, 10:12

Nuclearelectrica (SNN), producătorul de energie nucleară la care Ministerul Energiei are o participație de 82,5%, convoacă acţionarii pe 15 februarie 2023 pentru a aproba bugetul de venituri şi cheltuieli aferent acestui an. Compania țintește afaceri de 7,6 miliarde de lei în 2023 şi un profit de 1,8 miliarde de lei.

În raportul de buget sunt menţionate şi rezultatele preliminare pentru anul 2022: venituri de 6,6 mld. lei şi un profit brut de 3 mld. lei. Cheltuielile sunt bugetate la 5,8 mld. lei faţă de 3,6 mld. lei cele preliminare.

“Cheltuielile totale ale anului 2023 sunt semnificativ influenţate negativ de prevederile legale privind Contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică, respectiv din aplicarea prevederilor Legii nr 357/2022 pentru întreg anul 2023, care generează o creştere a acestei contribuţii de aproximativ 557 milioane de lei, doar din schimbarea metodologiei de calcul”, se arată în raportul de BVC.

“În plus, cu toate că SNN estimează obţinerea unui preţ mediu ponderat de vânzare a energiei electrice mai mare în anul 2023, decât în anul 2022, aceasta creştere de productivitate este contrabalansată negativ de taxarea cu această contribuţie, astfel încât contribuţia crește cu încă aproximativ 849 milioane. Aşadar cheltuielile totale sunt mai mari cu 1,4 miliarde lei numai din creşterea contribuţiei. Având în vedere fundamentările creşterii cheltuielii cu personalul, cheltuielile totale sunt majorate cu aproximativ 230 de milioane. Astfel procentul de creştere a cheltuielior totale programate în 2023 de 59,6%, fară influenţa celor două elemente de mai sus, acesta ar fi de 14,5%. Procentul de creştere al veniturilor totale este de 15,0%, aşadar procentul de creştere al cheltuielilor ajustate este în linie cu procentul de creştere al veniturilor totale”.

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli prevede vânzarea în anul 2023 a unei cantităţi totale de energie electrica de 10.319 GWh, la un preţ mediu de vânzare de 707,67 lei/MWh (cu luarea în calcul şi a valorii dezechilibrelor pozitive estimate valoric şi a tarifului de transport Tg).

Previziunea veniturilor s-a bazat pe un program de vânzare de 10.319 mii MWh, pe contractele deja încheiate până la data întocmirii BVC pentru livrările de energie electrica ce vor avea loc în 2023, pe cantităţile de energie electrică pe care SNN urmează să le vândă prin mecanismul de achiziţie centralizata de energie electrica („MACEE”) pe anul 2023, precum şi pe ipoteze de preţ legate de preţul mediu pe diverse platforme OPCOM, pentru cantitatea rămasă de contractat.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.