Noile tehnologii fac alimentele să reziste de două ori mai mult. Ce spune cei de la Protecția Consumatorilor despre asta

Noile tehnologii fac alimentele să reziste de două ori mai mult. Ce spune cei de la Protecția Consumatorilor despre asta

SURSA FOTO: Dreamstime-alimente

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 19 decembrie 2024, 10:31

Noile tehnologii fac alimentele să reziste de două ori mai mult! Ce spune cei de la Protecția Consumatorilor și de la Institutul Național de Cercetări Alimentare despre acest lucru? Este o veste bună sau o veste rea?

Noile tehnologii ajută la prelungirea perioadei în care alimentele pot fi consumate în siguranță

Noile tehnologii ajută la prelungirea perioadei în care alimentele pot fi consumate în siguranță. Tot mai mulți producători de alimente reușesc să obțină o durată de valabilitate mai mare pentru produsele lor.

Tehnologiile noi de producție și ambalare permit ca anumite alimente să reziste mai mult timp, fără ca rețetele să fie schimbate. De exemplu, conservele, făinoasele, ciocolata și chiar lactatele pot dura mai mult. Pastele și orezul pot fi consumate cu 6 luni mai mult decât înainte, iar lactatele și untul cu 2 săptămâni mai mult.

Acest lucru este posibil datorită analizelor făcute în laborator. Totuși, condițiile de depozitare sunt foarte importante.

De altfel, consumatorii sunt sfătuiți să fie atenți la aspectul, mirosul și gustul produselor, indiferent de data de valabilitate.

Totul a început în Franța

După ce au făcut studii amănunțite în laborator, reprezentanții unui mare lanț de magazine din Franța au decis să prelungească perioada de valabilitate pentru 500 de produse marca proprie. După ce s-a garantat siguranța alimentară, termenul de valabilitate a fost extins cu până la 6 luni pentru produse ca pastele, orezul și lintea roșie.

De asemenea, au fost acordate prelungiri și pentru unele produse proaspete. De exemplu, laptele și smântâna UHT pot fi consumate cu până la o lună mai mult, cârnații uscați cu până la 3 săptămâni, untul cu 20 de zile, slănina cu 20 de zile și brânza proaspătă de vaci cu 10 zile. Francezii au decis să elimine termenul de valabilitate pentru zahăr și sare.

Ar putea avea loc astfel de schimbări și în România

În România, comercianții sunt interesați de aceste schimbări, dar inițiativa trebuie să vină de la producătorii de alimente.

Institutul Național de Cercetări Alimentare primește din ce în ce mai multe solicitări de la producători de pâine, lactate și semipreparate, care vor să prelungească termenul de valabilitate al produselor lor. Directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare, Alexandru Cîrîc, spune că în locurile unde s-au achiziționat echipamente noi sau s-au deschis fabrici noi, se poate observa o prelungire semnificativă a termenului de valabilitate. De exemplu, în cazul sandvișurilor gata ambalate, termenul de valabilitate a fost dublat, ajungând, dacă nu se înșela, la 30 de zile.

„Acolo unde s-au luat echipamente noi, acolo unde sunt fabrici noi, putem vorbi de o prelungire vizibilă a termenului de valabilitate. Am avut situații, de pildă, pentru sendvișurile acestea care vin gata ambalate la o dublare a termenului de valabilitate. S-a ajuns, dacă nu mă înșel, la 30 de zile”, a explicat el pentru Pro TV.

Alexandru Cîrîc, directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare
Alexandru Cîrîc (SURSA FOTO: YouTube, Trinitas TV)

Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, a explicat că termenul de valabilitate al unui produs alimentar depinde și de faptul că el poate interacționa cu ambalajul și mediul înconjurător. De asemenea, temperatura la care este păstrat produsul alimentar și condițiile de depozitare indicate pe etichetă sunt factori importanți. Toți acești factori, luați împreună, determină termenul de valabilitate al produsului.

„Termenul de valabilitate vine și în contextul în care produsul respectiv poate să facă transfer cu ambalajul, poate să facă transfer cu mediul înconjurător, temperatura la care este păstrat și care este propusă pe acea etichetă cu privire la modul de depozitare al produsului. Toate acestea, adunate, dau termenul de valabilitate”, a zis el, potrivit sursei citate anterior.

Sorin Mierlea
Sorin Mierlea (SURSA FOTO: InfoCons)
Informații articol
Publicat în: Social
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.