UPDATE
Președintele Nicușor Dan a fost primit cu ceremonie militară pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni, imediat după depunerea jurământului în Parlament. Cu această ocazie, președintele interimar Ilie Bolojan i-a predat oficial mandatul de șef al statului, marcând prima predare-primire realizată de un președinte interimar, ca urmare a demisiei anticipate a lui Klaus Iohannis.
UPDATE
Nicușor Dan a susținut primul său discurs în calitate de președinte al României, imediat după depunerea jurământului de învestire. În fața Parlamentului reunit, noul șef al statului a făcut apel la responsabilitate și reformă, subliniind nevoia unei schimbări profunde a modului în care funcționează instituțiile statului român.
„Doamnelor și domnilor, stimați invitați și mai ales dragi români, vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă din ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o. România, români din diaspora, români din Republica Moldova, mulți oameni care nu s-au mai pronunțat vreodată pe politică s-au exprimat acum, arătând că sunteți interesați de direcția în care merge România. Societatea românească și-a demonstrat ei însăși că este vie și puternică”, a declarat președintele.
Unul dintre mesajele centrale ale intervenției a fost legat de necesitatea unei reforme structurale:
„Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînțeles în limitele statului de drept și vă invit să continuați să fiți implicați cu toată forța socială pe care ați dovedit-o pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului român pentru ca ele să se reformeze. Și vă asigur că voi fi un președinte deschis la vocea societății și un partener cu societatea”, a mai spus Nicușor Dan.
În plan politic, șeful statului a transmis un mesaj clar partidelor parlamentare, cerând responsabilitate și coerență în formarea guvernului:
„Este în interesul național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale de care România are nevoie. Este interesul național ca România să transmită piețelor mesajul de stabilitate. Este în interesul național ca România să transmită mediului investițional un semnal de deschidere, de predictibilitate. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României și nu este despre calcule politice, ci despe interesul național și sunt sigur că românii vor evalua în consecință”, a conchis președintele.
UPDATE
Marian Enache, președintele Curții Constituționale, a comunicat în plenul reunit decizia CCR prin care a fost validat mandatul lui Nicușor Dan, rezultat în urma alegerilor prezidențiale.
„Astăzi, aici, în Parlamentul României, considerat în mod tradiţional Praetorium al democraţiei reprezentative şi depozitarul suveranităţii naţionale, are loc ultimul act al procesului electoral de alegere a Preşedintelui României: depunerea jurământului constituţional în faţa forului democratic al ţării, după validarea mandatului la Curtea Constituţională. Vă dorim mult succes în îndeplinirea mandatului dumneavoastră, fiind încredinţaţi că, în virtutea funcţiei de mediere, veţi reuşi să fiţi Preşedintele tuturor românilor, atât al celor care v-au votat, cât şi al celor care nu v-au votat, că veţi garanta respectarea diferenţei şi, în special, a diferenţelor de convingeri şi de opinie, asigurând pluralismul social şi politic al societăţii româneşti, statul de drept şi identitatea naţională a României în plan intern şi în relaţiile externe!”, a comunicat Marian Enache în fața plenului.
Președintele Curții Constituționale i-a transmis lui Nicușor Dan îndemnul de a respecta Constituția, echilibrul puterilor în stat și independența justiției, subliniind importanța meritocrației, democrației funcționale și protejării drepturilor omului.
Enache a transmis un mesaj către preşedintele Nicuşor Dan: „În cadrul prerogativelor constituţionale, să vegheaţi la respectarea Constituţiei, la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, la realizarea păcii şi bunăstării sociale, a unităţii, a coeziunii şi a solidarităţii poporului român, unicul fundament real al suveranităţii şi democraţiei constituţionale! Domnule Preşedinte, mai presus de toate, să garantaţi independenţa justiţiei instanţelor judecătoreşti şi a justiţiei constituţionale, să îmbinaţi meritocraţia cu democraţia pragmatică şi funcţională, precum şi cu protecţia drepturilor şi libertăţilor omului! În încheiere, exprimând spiritul Constituţiei noastre, credem că Democraţia există acolo unde „cei care iubesc libertatea ca necesitate înţeleasă îi domină pe cei care iubesc puterea”, a menţionat preşedintele Curţii Constituţionale.
UPDATE
La sosirea la Parlament pentru depunerea jurământului, Nicușor Dan a mărturisit emoționat că este conștient de responsabilitatea momentului: „(Este) o zi foarte importantă, evident, o zi de mare responsabilitate”, a spus acesta pentru presă.
La ceremonie va fi prezentă fetița sa, Aheea, iar băiețelul, care are o problemă de sănătate, a rămas acasă. Întrebat dacă această zi este cea mai importantă din viața sa, Nicușor Dan a răspuns sincer: „Cred că zilele în care s-au născut copiii sunt, totuși, mai importante”.
Nicușor Dan depune astăzi jurământul de președinte. Ceremonie solemnă în absența lui Klaus Iohannis
Nicușor Dan, președintele ales al României, va depune luni, la ora 12:00, jurământul de învestire în plenul reunit al Parlamentului. Ceremonia marchează începutul oficial al mandatului său de cinci ani la Cotroceni, într-un context politic tensionat și cu o audiență marcată de absențe notabile.
Evenimentul are loc în sala de plen a Camerei Deputaților și Senatului, în prezența membrilor Legislativului, a premierului interimar Cătălin Predoiu, a membrilor Guvernului, foști președinți ai României, reprezentanți ai instituțiilor centrale și ai Casei Regale, precum și europarlamentari români.
Fostul primar al Capitalei va rosti tradiționalul jurământ de credință față de Constituție, popor și democrație. La finalul sesiunii solemne, este programată ceremonia oficială de la Palatul Cotroceni, unde președintele va fi întâmpinat cu onoruri militare.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, va rosti și semna Nicușor Dan astăzi
Fostul președinte Klaus Iohannis nu va participa la ceremonia de predare-primire a mandatului. În schimb, foștii șefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu vor participa la eveniment.
Ilie Bolojan, cel care a exercitat interimatul în ultimele săptămâni, va reveni în funcția de senator după ce îi va preda simbolic mandatul noului președinte.

Formarea rapidă a noului guvern este prioritară
Nicușor Dan a declarat că își va începe efectiv activitatea prezidențială începând de marți, 27 mai, cu o rundă de consultări pentru formarea guvernului. Acesta și-a exprimat sprijinul ferm pentru Ilie Bolojan ca viitor premier și a anunțat întâlniri cu reprezentanții PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale.
În ciuda dreptului de a locui la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan nu a decis încă dacă se va muta în reședința oficială. Surse apropiate președintelui spun că analizează opțiunile, incluzând actuala locuință sau una dintre vilele de protocol gestionate de RA-APPS.
În orice variantă, președintele intră într-o etapă plină de așteptări și tensiuni, cu ochii publicului și ai partidelor fixați asupra direcției pe care o va da noii guvernări.