Totuși, Nicușor Dan și-a exprimat convingerea că acest scenariu poate fi evitat. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe susținute la Vilnius. Acolo a fost întrebat despre riscul pierderii fondurilor alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din alte surse europene.

Nicușor Dan: Fondurile PNRR nu se vor pierde

Președintele a precizat că, în prezent, nu există un risc iminent de pierdere a acestor fonduri. Totodată, el a atras atenția asupra unei alte probleme. Aceasta este posibilitatea ca România să nu poată cheltui integral sumele disponibile prin PNRR.

În acest sens, a explicat că autoritățile române au solicitat Comisiei Europene să permită realocarea unor cheltuieli de pe anumite linii bugetare pe altele, pentru a facilita absorbția fondurilor.

Comisia cere respectarea reformelor și reducerea deficitului

Nicușor Dan a mai precizat că dialogul cu Comisia Europeană este unul constant și intens în această perioadă.

Potrivit acestuia, reprezentanții Comisiei au atras atenția că România are două obligații majore: să implementeze reformele asumate și să reducă deficitul bugetar.

Aceste cerințe sunt considerate prioritare de către oficialii europeni în procesul de aprobare a modificărilor cerute de partea română.

Președintele s-a arătat optimist că România va reuși să gestioneze eficient aceste provocări și să mențină accesul la fondurile europene necesare dezvoltării economice.

Despre PNRR

Alocarea PNRR modificat este de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi). Acestea acoperă 66 de reforme și 111 investiții (177 de măsuri). Ele sunt structurate în jurul a 16 componente.

Planul revizuit conține 518 ținte și jaloane, fiind aprobat în data de 11 decembrie 2023, prin emiterea unei noi Decizii de punere în aplicare de către Consiliul Uniunii Europene.

Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziția verde. Alocă 44,1% (în creștere față de 41% în planul inițial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. De asemenea, continuă să contribuie în mod semnificativ la tranziția digitală. Alocă 21,8% (în creștere față de 20,5% în planul inițial) pentru a sprijini tranziția digitală a țării.

PNRR și plățile

• Până în prezent, au fost depuse trei cereri de plată. Sin care prima are o valoare totală de 2,94 miliarde euro, cea de-a doua o valoare de 2,8 mld euro.  Cea de-a treia are o valoare totală de 3,24 mld. euro.

• România a primit fonduri în valoare de 9,4 miliarde euro reprezentând contravaloarea prefinanțării, a primei cereri de plată și a celei de a doua cereri de plată.

• Totodată, în data de 25 ianuarie 2024, România, a primit cu titlu de prefinanțare suma de 288 milioane de euro

Această prefinanțare va contribui la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor-cheie, investiții și reforme incluse în noul capitol REPowerEU.