Nicolae Ciucă, întâlnire cu Alberto Nunez Feijoo pe tema dublei cetățenii

În cadrul întrevederii sale cu liderul Opoziției din Spania, Nicolae Ciucă a exprimat dorința ca dubla cetățenie să fie acordată românilor fără necesitatea unui examen. Totodată, liderul PNL este de părere că formatul anterior al cărților de identitate de tip card ar trebui să fie restabilit.

Preşedintele Senatului a făcut, joi, 7 martie, o scurtă declarație despre această întâlnire.

„Mă bucur că-l reîntâlnesc zilele acestea pe Alberto Nunez Feijoo, liderul Opoziţiei din Spania. România şi Spania au realizat progrese excelente pe subiectul dublei cetăţenii pentru românii care locuiesc în Spania.

Ne-am dori ca dubla cetăţenie să se poată acorda fără examen şi să se revină la formatul anterior al cărţilor de identitate de tip card”, a transmis, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a transmis recunoștința pentru susținerea Spaniei față de aderarea României la Schengen.

„Suntem recunoscători pentru susţinerea arătată de Spania României, la nivel european. (…) Nu uităm că decizia privind aderarea parţială a României la Spaţiul Schengen, din luna decembrie, a fost luată în timpul preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene”, a completat Ciucă.

Românii rezidenţi în Spania ar putea primi mai ușor dubla cetățenie, în viitor

În acest an, premierul spaniol, Pedro Sanchez, are în plan să efectueze o vizită în România. El dorește să discute cu Executivul românesc posibilitatea adoptării unei Ordonanțe de Urgență în această chestiune, potrivit unor informații vehiculate în presa românească.

Din 2024, se pare că românii rezidenți în Spania ar putea solicita dubla cetățenie. S-ar putea întâmpla ca rezultat al unui proiect de modificare a legislației. În prezent, legislația spaniolă impune renunțarea la cetățenia proprie înainte de a solicita cetățenia spaniolă.

Se anticipează că Pedro Sanchez va efectua o vizită în România pentru a consfinți acest acord între Guvernul român și cel spaniol. Potrivit surselor, invitația ar fi fost formulată de premierul Marcel Ciolacu. Mai precis, în timpul unei întâlniri a social-democraților desfășurată anul trecut la Malaga.

Având în vedere evoluțiile recente, există posibilitatea ca România să se alăture Portugaliei și Franței ca a treia țară cu care Spania încheie un tratat privind recunoașterea dublei cetățenii.

Premierii au convenit asupra stabilirii unei echipe de experți pentru examinarea opțiunilor referitoare la acordarea dublei cetățenii. Membri din departamentele de externe și interne din ambele state sunt implicați în această echipă de lucru.

„Negocierile pentru dubla cetățenie au început în noiembrie 2022, când cele două guverne, conduse de Nicolae Ciucă și Pedro Sanchez, au organizat o ședință comună. Cei doi premieri au anunțat înfiinţarea unui grup de lucru în vederea analizării soluţiilor pentru acordarea dublei cetăţenii românilor din Spania.

Din grupul de lucru fac parte reprezentanți din ministerele Afacerilor Externe și de Interne din cele două țări”, a scris, în ianuarie 2024, prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, pe pagina sa de Facebook.