Nicolae Ciucă, anunțul momentului în România. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise

Nicolae Ciucă, anunțul momentului în România. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise
Publicat de Leonard Bădilă la 13 martie 2022, 15:40

Guvernul României a informat că premierul Nicolae Ciucă l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Yair Lapid. Discuțiile s-au axat asupra analizei evoluțiilor regionale și gestionării efectelor agresiunii ruse din Ucraina.

Nicolae Ciucă: Este nevoie mai mult ca oricând ca cetăţenii noştri să fie protejaţi

În acest context, premierul Ciucă a condamnat în termeni fermi agresiunea neprovocată, nejustificată și ilegală a Rusiei în Ucraina şi a remarcat răspunsul puternic şi unitar al statelor Uniunii Europene şi NATO pentru consolidarea Flancului Estic şi garantarea securității, potrivit unui comunicat.

„Este deosebit de valoros răspunsul comun, puternic, şi rapid al tuturor statelor occidentale care gândesc în termenii democrației, economiei de piață și a lumii bazate pe reguli. Este nevoie mai mult ca oricând ca cetățenii noștri să fie protejați de efectele militare, sociale şi economice, iar poporul ucrainean să resimtă solidaritatea tuturor statelor care condamnă cu fermitate această agresiune ilegală”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Perspectivele situației din regiune și modalitățile de soluționare a conflictului

Cei doi înalți oficiali au discutat despre perspectivele situației din regiune și modalitățile de soluționare a conflictului, context în care ministrul israelian al Afacerilor Externe, Yair Lapid, a evocat vizita premierului Statului Israel, Naftali Benett, la Moscova și discuțiile purtate cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Oficialul israelian a mulțumit României pentru sprijinul prompt și prietenesc acordat cetățeniilor israelieni și evrei care se refugiază din Ucraina pentru a se repatria în Israel.

Discuțiile au vizat, de asemenea, oportunitățile de cooperare economică și de securitate între Romania şi Statul Israel, cu precădere în sectorul securității cibernetice. De asemenea, o altă temă importantă a reprezentat-o perspectiva organizării, în Israel, a unei noi ședințe a celor două guverne, prilej pentru valorificarea oportunităților de creștere a colaborării economice şi schimburilor comerciale între cele doua state.

Avertismentul lansat anterior de șeful NATO

Amintim că secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a acordat recent un interviu ziarului german Welt am Sonntag. Astfel, acesta a declarat că Rusia ar putea folosi arme chimice în urma invaziei sale în Ucraina și că o astfel de acțiune ar fi o crimă de război.

Totodată, Jens Stoltenberg a spus în interviul acordat pentru Welt am Sonntag că Rusia inventează pretexte false pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat.

„În ultimele zile, am auzit afirmații absurde despre laboratoare de arme chimice și biologice. Acum că aceste afirmații false au fost făcute, trebuie să rămânem vigilenți, deoarece este posibil ca Rusia însăși să planifice operațiuni cu arme chimice sub această fabricare de minciuni. Aceasta ar fi o crimă de război”, a declarat Stoltenberg.

Acesta a adăugat că, deși poporul ucrainean rezistă cu curaj invaziei rusești, zilele următoare vor fi, probabil, mult mai grele.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.