Rusia va folosi arme chimice? Șeful NATO avertizează: Ar fi o crimă de război

Totodată, Jens Stoltenberg a spus în interviul acordat pentru Welt am Sonntag că Rusia inventează pretexte false pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat.

„În ultimele zile, am auzit afirmații absurde despre laboratoare de arme chimice și biologice. Acum că aceste afirmații false au fost făcute, trebuie să rămânem vigilenți, deoarece este posibil ca Rusia însăși să planifice operațiuni cu arme chimice sub această fabricare de minciuni. Aceasta ar fi o crimă de război”, a declarat Stoltenberg.

Acesta a adăugat că, deși poporul ucrainean rezistă cu curaj invaziei rusești, zilele următoare vor fi, probabil, mult mai grele.

NATO se așteaptă ca luptele şi criza umanitară din Ucraina să se intensifice

De asemenea, Jens Stoltenberg a spus și că NATO se aşteaptă ca luptele şi criza umanitară din Ucraina să se intensifice în următoarele zile, la peste două săptămâni de la începutul invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie.

„Vedem cu groază numărul tot mai mare de victime civile şi distrugerile necugetate comise de forţele ruse. Poporul ucrainean rezistă cu curaj şi hotărâre, însă următoarele zile vor aduce cel mai probabil o suferinţă şi mai mare”, a declarat secretarul general al NATO.

Mai mult, acesta i-a cerut din nou preşedintelui Vladimir Putin „să oprească războiul, să retragă toate trupele şi să accepte diplomaţia”.

Stoltenberg a respins acuzaţiile guvernului rus că SUA au administrat în mod secret laboratoare în Ucraina pentru dezvoltarea de arme biologice.

„Acum că au fost făcute aceste acuzaţii, trebuie să rămânem vigilenţi, deoarece este posibil ca Rusia însăşi să plănuiască misiuni cu arme chimice sub acest pachet de minciuni”, a spus el, precizând că asta ar echivala cu o crimă de război.

Stoltenberg a respins din nou apelurile ca NATO să creeze o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, subliniind că asta ar însemna atacarea forţelor ruse.

„Acest lucru ar putea duce la o confruntare directă şi la o escaladare scăpată de sub control. Trebuie să punem capăt acestui război, nu să îl extindem. NATO este o alianţă defensivă. Nu căutăm conflictul cu Rusia” a subliniat el.