Avem o țară profund coruptă. Nu-mi plac excesele, dar acesta este adevărul. Dacă vrei ca să-ți înscrii copilul la o școală mai bună, trebuie să plătești. Dacă vrei să obții un loc de parcare, trebuie să știi cum se „unge” sistemul. Dacă, Doamne ferește, ai nevoie de îngrijire medicală, „micile atenții” nu mai sunt de ajuns – trebuie să bagi adânc mâna în buzunar. Să nu credeți că doar în sectorul bugetar putem vorbi despre corupție.

Un director dintr-o firmă privată îmi povestea că nu i-a venit să creadă când un furnizor l-a întrebat cât trebuie să dea ca să obțină un contract. Apoi, când și alți furnizori au venit cu aceeași aborare, a înțeles că acesta a devenit un mod de lucru. Angajații cu putere de decizie aleg produse și soluții scumpe pentru compania la care lucrează, iar o parte din bani le intră direct în portofel. Mai de mult aflasem despre specialiștii de HR ai unei multinaționale din centrul țării care nu recrutau decât oameni care le plăteau „onorarii” de multe sute de euro. Atenție, vorbim despre mediul privat, unde procedurile ar trebui să fie atent monitorizate. Atunci de ce ne tot mirăm când auzim despre corupție în spitale, școli, primării sau în companiile de stat?

Cred că acesta este principalul succes de până acum al DNA: numărul impresionant de trimiteri în judecată, arestări și condamnări ne-a arătat imaginea reală a societății românești. Cu toate acestea, DNA-ul, respectând legea, face excese. În primul rând, România nu este mai “putredă” decât alte state europene, cel puțin nu când vine vorba despre marea corupție. Ciudat, chiar mari companii străine sunt protagonistele celor mai sonore dosare investigate de procurori.

Cu toate acestea, nu vedem la închisoare decât români, iar acesta este cel mai solid argument al celor care contestă lupta anti-corupție. Apoi, trebuie spus că, la nivelul la care este mica corupție în România, dacă toți cei vinovați vor fi pedepsiți, închisorile întregii Uniuni Europene ar fi insuficiente pentru a închide toți funcționarii, doctorii și profesorii care acceptă atenții, toți șefii de la stat care fac achiziții preferențiale și angajări pe pile sau toți angajații de la privat care își fură, prin tot felul de tertipuri, patronii. Acum câteva zile am citit comunicatul DNA care anunța că 77 de medici oncologi au fost trimiși în judecată pentru că ar fi primit foloase necuvenite de la o mare companie farmaceutică. Medicii reprezintă un sfert din numărul total al oncologilor, și așa insuficient – 300 de doctori ar trebui să trateze peste jumătate de milion de români bolnavi de cancer.

Dacă, prin absurd, aceștia vor intra la închisoare, câteva zeci de mii de pacienți vor fi condamnați la moarte. Chiar dacă nu vor fi considerați vinovați, după trauma unui proces și a oprobiului public, cu siguranță mulți își vor căuta de lucru în străinătate. Ce este de făcut? Aud din ce în ce mai des ideea că România ar avea nevoie de un așa-numit „moment zero”, o amnistie generală pentru fapte de mică corupție, care nu au avut urmări grave. Asta pentru că este mai profitabil pentru societate românească să-și păstreze doctorii sau profesorii care au călcat strâmb decât să-i bage la închisoare. Cu alte cuvinte, rău cu rău, dar mai rău fără rău! Bineînțeles, cei care apoi vor continua cu obiceiuri nesănătoase nu au decât să sufere rigorile legii.