O analiză Associated Press arată că situația pare tot mai scăpată de sub control. Criza energetică a stins luminile și a închis fabricile din China. În Brazilia, oamenii aleg între a-și cumpăra mâncare sau a plăti facturile la curent. Fermierii nemți se plâng că nu mai au îngrășăminte și se tem că Europa va trebui să raționalizeze electricitatea dacă vom avea o iarnă rece.

Asistăm la facturi uriașe la utilități, la produse tot mai scumpe și la îngrijorarea crescândă cu privire la modul în care Europa și China, mari consumatoare de energie, își vor reveni după pandemia COVID-19.

Efectul de domino

Cea mai mare presiune este pe gazul natural din Europa. Continentul importă 90% din gaze în mare parte din Rusia, unde prețurile au crescut de cinci ori față de începutul anului, adică la 95 de euro, de la aproximativ 19 euro pe megawatt oră. Asta lovește puternic lanțul alimentar italian, prețurile metanului urmând să crească de șase ori.

În consecință, asta ar putea duce în cele din urmă la creșterea prețului pâinii și pastelor. Dar produsele din carne și lactate sunt și mai vulnerabile, deoarece fermierii sunt obligați să plătească mai mult pentru furaje.

Analiștii dau vina pe o combinație de evenimente pentru criza gazelor

Analiștii dau vina pe o combinație de evenimente pentru criza gazelor: cererea a crescut brusc pe măsură ce economia a revenit după pandemie, în timp ce o iarnă extrem de rece a epuizat rezervele. Furnizorul principal al Europei, Gazprom, a făcut provizii suplimentare, dincolo de contractele sale pe termen lung, pentru a umple stocurile de-acasă pentru această iarnă.

Gazele naturale au crescut și prețurile petrolului deoarece unele generatoare de energie din Asia pot trece de la utilizarea gazului la produse pe bază de petrol. Țițeiul american a ajuns la 83 de dolari pe baril, cel mai mare din ultimii șapte ani, în timp ce OPEC a ales să desfășoare în continuare un plan de creștere treptată a producției de petrol, fără să accelereze creșterea producției.

Industriile europene dependente de gaze au restrâns producția

Probabil, este o problemă pe termen scurt, dar e greu de spus cât de mult vor ține aceste prețuri mai mari ale combustibililor fosili, a declarat Claudia Kemfert, expertă în economie energetică la Institutul german de cercetare din Berlin. Dar „răspunsul pe termen lung este că e nevoie să investim în surse regenerabile de energie”, explică ea.

Între timp, unele industrii europene dependente de gaze au restrâns producția. Companiile chimice germane BASF și SKW Piesteritz au redus producția de amoniac, un ingredient-cheie pentru îngrășăminte. În Italia, costul energiei pentru prelucrarea grâului și porumbului este de așteptat să crească cu peste 600% pentru cele trei luni care se încheie pe 31 decembrie.

În SUA, prețurile pentru încălzirea locuințelor ar putea crește cu până la 54%

Oamenii din întreaga lume se confruntă cu facturi tot mai mari la utilități, inclusiv în SUA, unde oficialii au avertizat că prețurile pentru încălzirea locuințelor ar putea crește cu până la 54%. Guvernele din Spania, Franța, Italia și Grecia au anunțat deja măsuri pentru a ajuta gospodăriile cu venituri mici.

„O iarnă rece atât în ​​Europa, cât și în Asia riscă să ducă nivelul de stocare al Europei undeva la zero”, spune Massimo Di Odoardo, expert la firma de cercetare Wood Mackenzie. Acest lucru ar lăsa Europa la mâna gazelor naturale din conducta rusă recent finalizată, Nord Stream 2.