„Trebuie să ne aşteptăm ca în următoarea perioadă să crească numărul de cazuri, vom avea şi cazuri dificile, critice, vor fi şi decese, noi sperăm ca acest ritm să fie unul scăzut şi să putem gestiona bine aceste cazuri”, a afirmat Tătaru, la sediul Unifarm, potrivit agerpres.ro

Focar la Spitalul Judeţean Neamţ

„Avem dat în analiza Comisiei de specialitate de Boli infecţioase, precum şi a Institutului Naţional de Sănătate Publică şi sper să avem un răspuns la sfârşitul acestei zile, a unei proceduri în care să testăm tot personalul medical aflat în acest moment atât în izolare la domiciliu, cât şi cei prezenţi în unităţile spitaliceşti. În următoarele zile veţi avea şi o prezentare pe pagina MS a numărului de cazuri din spitale, a numărului de teste din spitale, precum veţi avea pe fiecare spital în parte stocul de materiale, stocul de echipamente de protecţie, precum şi kiturile de testare pe care le va folosi. În acest moment se fac testările în funcţie de anchetele epidemiologice. De exemplu, avem un focar care se dezvoltă în Spitalul Judeţean Neamţ. Acolo avem deja 27 de cadre medicale, plus 70 care sunt în izolare voluntară la domiciliu, puse pe o anchetă epidemiologică. Mâine, în funcţie de evaluarea la faţa locului, după şi o analiză a managementului sau DSP-ului din judeţul Neamţ, vom lua şi decizia în consecinţă. Cert este că acolo se dezvoltă un focar în interiorul unităţii sanitare. (…) Mâine vreau să fiu şi eu acolo şi voi vedea”, a susţinut ministrul.

Situaţia din Suceava

„Începe să se întrevadă soarele. Corpul medical a început să accepte situaţia, nu neapărat restricţiile, circuitele care trebuie parcurse, a început să accepte echipamentul şi a început să accepte şi acea zonă tampon în care nu vor mai merge casă, vor merge la hotelurile din judeţul Suceava, vor fi duşi şi aduşi de la aceste hoteluri către unitatea sanitară cu autocarele”, a arătat ministrul.

Tătaru a spus că urmează să se achiziţioneze prin Unifarm 500 de ventilatoare – 30 urmând să vină în România săptămâna viitoare, iar restul în funcţie de termenele stabilite.

Ministrul a mai afirmat că pacienţilor asimptomatici sau simptomatici uşor nu li se dă drumul în comunitate până ce nu există un test negativ.

„Deocamdată, în acest moment, până nu avem un test negativ la cei care au fost asimptomatici sau uşor simptomatici nu ne permitem să le dăm drumul în comunitate atât timp cât acasă pot avea persoane peste 65 de ani sau copii pe care dânşii nu vor să îi infecteze”, a spus Tătaru.