Cum ar putea arăta această „nouă arhitectură de securitate”?

Implicit ar presupune și o sferă mai mare de influență a Rusiei. Or nu aceasta e viziunea SUA și nici a NATO. Alianța nu are nici o intenție de a-l recompensa pe Putin, prin vorbe ori fapte, pentru tentativa lui brutală de a cuceri Ucraina, scrie W. Robert Pearson, fost ambasador american în Turcia, fost funcționar NATO, cercetător la Middle East Institute și la Center for International and Global, pentru The Hill.

În orice caz, NATO trebuie să facă mai mult decât să se concentreze pe ajutorul pentru Ucraina și apărarea fiecărui centimetru de teritoriu NATO. Ea trebuie să spună acum ce va fi necesar pentru securitatea europeană, dincolo de finalul actualului război. A nu proceda astfel înseamnă a încuraja noi inițiative ale Rusiei de intimidare și amenințare a tuturor statelor NATO din prima linie plus Moldova. Thomas Bagger, un înalt diplomat german, a rezumat chestiunea în The New York Times pe 27 martie.

„Noi nu am realizat că Putin s-a așezat pe sine în cadrul unei mitologii istorice și că gândește în termenii unui imperiu milenarist. Un asemenea om nu poate fi descurajat prin sancțiuni”.

Putin va împinge prezența militară rusă cât mai spre vest

Statele NATO din prima linie descriu un segment de cerc concav care trece prin inima Europei, de la împrejurimile baltice ale Sankt Petersburgului până la gurile Dunării. Acesta e teritoriul pe care Putin intenționează să-l smulgă pentru Rusia lui imperială: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, iar Moldova, acum apropiindu-se de Occident, este și ea pe lista lui Putin, deși nu e în NATO.

Știm că Putin, dacă va supraviețui pierderii prestigiului din cauza războiului din Ucraina, va face tot posibilul pentru a împinge prezența militară rusă cât mai spre vest cu putință. El va intimida Minskul pentru a accepta o mai mare servitute față de Moscova, și va face prezența trupelor ruse acolo semi-permanentă, așa cum e acum în Siria și Kazahstan. Își va intensifica activitățile în Kaliningrad și de-a lungul frontierelor baltice ale Rusiei, ca pe o armă de intimidare a statelor NATO de la Marea Baltică, între care și Germania și Polonia.

Deși NATO și SUA au ignorat această amenințare, Putin a insistat în decembrie 2021 nu numai pe necesitatea unei garanții cum că nici Ucraina și nici altă fostă republică sovietică nu va adera la NATO, ci și pe aceea a eliminării prezenței militare a alianței din statele ei membre est-europene precum Polonia, România și țările baltice, dar și pe renunțarea la orice detașare militară în afara Europei de Vest pe care Rusia ar putea s-o considere un pericol la adresa securității ei.

Una dintre cele mai evidente lecții desprinse din istoria modernă a Europei este aceea că liderii democrațiilor trebuie să creadă ceea ce afirmă dictatorii și autocrații că intenționează să facă.

Care este sarcina NATO?

Sarcina NATO este să determine cum ar trebui să arate arhitectura europeană de securitate odată ce războiul se va fi încheiat. Până atunci, Putin mai are cărți de jucat. Rămânând în defensivă și continuând să bombardeze orașele ucrainene, el creează un nou conflict înghețat. El și-a pregătit condițiile pentru a putea proclama o victorie, constând în „protejarea” celor două „republici independente” proaspăt recunoscute. Victoria lui diplomatică ar putea rezulta din disponibilitatea Ucrainei de a accepta în cele din urmă termenii Rusiei, din dorința de a evita un război interminabil.

Sancțiunile au captat atenția presei, dar dacă ele nu vor duce la retragerea Rusiei din Ucraina, nu pot fi asimilate unei victorii a SUA și NATO. Mai mult chiar, Putin ar putea include pe agenda unor eventuale negocieri înseși măsurile de construire a încrederii pe care i le oferiseră SUA pe 26 ianuarie ca răspuns la preocupările de securitate ale Rusiei pe continentul european. Argumentul lui Putin ar putea fi că el a acceptat deja să discute acele măsuri. Complementar cu încheierea războiului din Ucraina, ar putea argumenta el, e acum momentul potrivit pentru a discuta din nou măsuri de construire a încrederii. Apoi ar încerca să înghețe linia frontului diplomatic tot așa cum îngheață conflictele militare, acuzând că Occidentul e de vină pentru războiul interminabil.

Pentru Vest nu e suficient doar să joace în apărare

NATO și UE au misiunea de a revigora promisiunea care ne-a motivat diplomația la sfârșitul războiului rece – construcția unei Europe întregi și libere. Acum ne aflăm în momentul de cotitură în care traiectoria săgeții istoriei poate fi inversată și îndreptată contra acestui nou val de colonizare imperială. Următoarea reuniune a NATO ar trebui să proclame fără rezerve că un viitor democratic și prosper al Europei este o condiție indispensabilă pentru securitatea membrilor ei.

Orice fel de măsură politică, militară sau de altă natură menită a submina, intimida ori periclita acest angajament va constitui o amenințare la adresa NATO. Ar fi bine să realizăm că acum avem un nou obiectiv – și să realizăm ce impact global ar avea succesul unei viziuni mai bune privind un viitor mai luminos.