Vin informaţii noi despre una dintre tulpinile SARS-CoV-2 care au creat îngrijorare la nivel mondial. Este vorba despre mutaţia depistată în Africa de Sud.

Anunţul făcut luni, 18 ianuarie, de către experţii din Africa de Sud conţine şi părţi bune, dar şi părţi rele.

Mutaţia din Africa de Sud este mai contagioasă, dar nu şi mai mortală

Astfel, această tulpină nu este mai mortală, însă este de 1,5 ori mai contagioasă, a transmis luni un grup de experţi sud-africani, potrivit AFP. Tulpina identificată în Africa de Sud în octombrie anul trecut e predominantă în prezent în ţara cea mai afectată de pandemie de pe continentul african.

Mutaţia 510Y.V2 “este cu 50% mai transmisibilă”, dar “nimic nu arată că noua tulpină este mai severă”. Declaraţia îi aparţine lui Salim Abdool Karim, epidemiolog şi copreşedinte al comitetului ştiinţific al Ministerului sud-african al Sănătăţii.

Aceste concluzii au rezultat în special din datele colectate în principalele focare de contaminare din Africa de Sud.

Scade numărul de infectări, dar cresc internările în spitale

Această ţară numără până acum peste 1,3 milioane de cazuri de coronavirus şi aproximativ 37.000 de decese. Grav lovită de al doilea val al pandemiei, Africa de Sud a înregistrat luni o scădere cu 23% a numărului de cazuri, a anunţat ministrul Sănătăţii, Zweli Mkhize.

Africa de Sud a atins fără îndoială “punctul de inflexiune” al acestui al doilea val, consideră ministrul, Totuşi, “este prea devreme pentru a sărbători”, deoarece, în acelaşi timp, internările în spital au crescut cu 18,3% în raport cu săptămâna precedentă.

Al doilea val al pandemiei exercită o presiune enormă asupra sistemului sanitar al ţării, solicitat la maxim.

“Acest virus poate evolua şi adapta”

“Dacă pacienţii sunt mai puţin numeroşi, mortalitatea în spital nu s-a schimbat” între primul şi al doilea val, a subliniat un specialist membru al grupului, Waasila Jassat.

Descoperirea privind noua mutaţie a obligat autorităţile sud-africane să introducă noi restricţii în decembrie.

“Lumea a subestimat acest virus. Acest virus poate evolua şi adapta”, a recunoscut un alt om de ştiinţă din cadrul grupului, Alex Sigal, de la Institutul de cercetare pentru sănătate din Africa de Sud.