Mutare surpriză pe piaţa auto! Fuziunea care ar crea al patrulea producător auto mondial

Mutare surpriză pe piaţa auto! Fuziunea care ar crea al patrulea producător auto mondial
Publicat de Bogdan Ungureanu la 30 octombrie 2019, 13:50

În urma negocerilor eşuate dintre grupul Fiat Chrysler (FCA) şi Renault Nissan, cei de la FCA s-au regrupat foarte repede şi se pare că vor să fuzioneze cu un alt important grup auto la nivel mondial, ceea ce ar crea un gigant cu o capitalizare bursieră de 50 miliarde de dolari.

Producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles NV (FCA) a confirmat informaţiile din presă privind negocierile de fuziune cu PSA Peugeot Citroen, analiştii considerând că discuţiile reprezintă o încercare a grupului francez de a exploata eşuarea fuziunii dintre FCA şi rivala franceză Renault, transmit Financial Times, MarketWatch şi Reuters.

„Există discuţii în derulare menite să creeze unul din cele mai mari grupuri auto globale”, a anunţat miercuri Fiat Chrysler, fără a da detalii suplimentare.

Declaraţia vine după ce marţi publicaţia Wall Street Journal (WSJ) informa că Fiat Chrysler negociază cu PSA o potenţială fuziune care ar crea al patrulea producător auto mondial în funcţie de vânzări, cu o capitalizare bursieră de 50 miliarde de dolari. Acordul ar putea fi sub forma unei tranzacţii finanţate exclusiv prin schimb de acţiuni, susţine WSJ citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

PSA şi FCA au mai purtat anul acesta negocieri, înainte ca Fiat Chrysler să propună o fuziune de 35 de miliarde de euro cu Renault.

Marţi, acţiunile Fiat Chrysler au urcat cu peste 7% la Bursa de la New York, după publicarea articolului din WSJ.

Investorii au speculat de câteva luni că Fiat Chrysler este în căutarea unui partener de fuziune, după ce fostul său director general, Sergio Marchionne, a subliniat necesitatea consolidării industriei auto şi a încercat fără succes să încheie un acord cu General Motors (GM), cel mai mare producător auto din SUA.

Conform informaţiilor din WSJ, entitatea combinată va fi condusă de directorul general al PSA, Carlos Tavares, în timp ce preşedintele FCA, John Elkann, va avea aceeaşi funcţie la noua companie.

Fiat Chrysler şi PSA au deja un parteneriat încheiat pe segmentul vehiculelor comerciale.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.