Ce caută China în acest butoi cu pulbere? Beijingul și-a anunțat duminică, 16 mai, voința de a fi mediator în eventuale negocieri între israelieni și palestinieni. Ceva mai devreme, superputerea asiatică care deține în prezent președinția rotativă a Consiliului de Securitate al ONU – a “regretat obstrucționarea” de către americani a adoptării unei declarații comune a acestei instanțe care cerea încetarea ostilităților în regiune.

Într-un efort coordonat pentru a sublinia importanța acestei inițiative, media oficiale chineze și-au înmulțit articolele care laudă activismul Beijingului în dosarul israelo-palestinian. “Global Times” a salutat, sâmbătă, “clarviziunea” liderilor chinezi care recunosc importanța acestei crize pe când “Statele Unite încearcă să minimizeze problema palestiniană”.

Andrew Korybko, un politolog american stabilit în Rusia, care intervine adesea în media chineze și rusești pentru a critica Statele Unite, a felicitat “pragmatismul” chinezesc într-un articol publicat duminică pe site-ul CGTN, canalul chinez de știri, potrivit France 24.

Până în 2016, Bejingul nici măcar nu avea o doctrină oficială privind lumea arabă

Această voinţă a Chinei de a se plasa, diplomatic, în faţă pentru a întinde mâna israelienilor şi palestinienilor angajaţi de peste o săptămână într-un angrenaj al violenţei, poate surprinde. Din punct de vedere istoric, Beijingul “s-a ferit întotdeauna să se implice în acest conflict în Orientul Mijlociu”, aminteşte pentru “France 24” Erzsébet Rózsa, specialistă în Orientul Mijlociu la EuroMeSCo, o reţea de cercetare privind regiunea bazinului mediteranean şi autoare a unui studiu privind evoluţia implicării chineze în Orientul Mijlociu.

Până în 2016, Bejingul nici măcar nu avea o doctrină oficială privind lumea arabă, chiar dacă schimburile economice cu această regiune s-au intensificat de aproape un deceniu. China vedea Orientul Mijlociu mai ales ca pe un rezervor cu petrol. Publicarea liniei oficiale a regimului privind lumea arabă în ianuarie 2016 a confirmat că Beijingul ţine să rămână un partener pur economic în această regiune. Dacă importurile de energie rămân pilonul central al comerţului între China şi lumea arabă, este vorba şi de investiţii în infrastructuri sau diversificarea schimburilor.

Dar nu se pune problema să vorbească cu voce prea tare despre problema israelo-palestiniană. “China a lăsat multă vreme Statele Unite să-şi rupă dinţii în acest dosar”, subliniază Erzébet Rózsa. Asta îi permitea să aibă o imagine de actor neutru, care se ferea să şifoneze vreo susceptibilitate politică în regiune pentru a nu-şi compromite şansele de a face afaceri.

În culise, poziţia sa a evoluat totuşi. Tradiţional, China are mai curând tendinţa să se aşeze de partea palestinienilor. Ea a refuzat să califice Hamas drept organizaţie teroristă în 2006 după victoria lor la alegerile legislative palestiniene.

Totuşi, o dată cu creşterea puterii “noilor drumuri ale mătăsii”, din 2013 – marele program de investiţii chinezeşti din afara graniţelor sale -, Israelul a câştigat importanţă comercială în ochii Beijingului”, subliniază Erzsébet Rózsa.

O „alternativă la Statele Unite” pentru ţările din regiune

Statul evreu ocupă chiar un loc aparte în ierarhia chineză a ţărilor din regiune, de vreme ce este singurul care beneficiază “de un statut de partener în materie de inovare”, subliniază Canan Atilgan, specialistă în Orientul Mijlociu la Fundaţia Konrad Adenauer şi autoare a unui studiu despre creşterea puterii Chinei în regiune, contactată de “France 2”. O categorie care acoperă atât schimburile chino-israeliene în domeniul noilor tehnologii, cât şi tot ce are legătură cu inovaţiile în materie de sănătate, domeniu în care Israelul este în vârf.

Importanţa tot mai mare a intereselor economice chineze în regiune a împins inevitabil Beijingul să se intereseze mai îndeaproape de chestiunile de securitate. Astfel, Beijingul a făcut deja oficiile de mediator în 2017 între Arabia Saudită şi Iran şi a încercat să-şi facă auzită vocea de mai multe ori în dosarul sirian.

Dar în ansamblu, “găsirea unor soluţii politice în conflictele din Orientul Mijlociu nu este o prioritate pentru China, deoarece Beijingul nu are nicio experienţă a dinamicii crizei în regiune”, subliniază Canan Atilgan.

De aceea, ofensiva diplomatică chineză actuală într-un dosar atât de sensibil ca cel al crizei israelo-palestiniene constituie, poate, începutul unei noi etape pentru Beijing, potrivit experţilor intervievaţi de “France 24”. Desigur, pentru moment nu este decât oferta de a juca un rol de mediator. “Acest lucru nu angajează la mare lucru”, recunoaşte Erzébet Rózsa.

„Pe termen lung, China se pregăteşte să fie implicată diplomatic mai mult în regiune”

În opinia ei, iniţiativa este înainte de orice un semnal că “pe termen lung, China se pregăteşte să fie implicată diplomatic mai mult în regiune”. Beijingul “încearcă să se proiecteze, prin această criză, pe scena internaţională ca un actor capabil să ofere o alternativă la Statele Unite, percepute de ţările arabe ca un mediator prea parţial şi prea pro-isrelian”, continuă specialista de la EuroMeSCo.

Prin intermediul mâinii întinse israelienilor şi palestinienilor, Beijingul caută mai ales să arate tuturor ţărilor din regiune că China se simte pregătită, potrivit lui Erzébet Rózsa, să-şi asume rolul de “superputere imparţială”, nu numai interesată de importurile de petrol saudit sau de dezvoltarea unui parteneriat tehnologic cu Israelul.

China nu are încă anvergura pentru a deveni noul şerif din regiune – şi nu va fi, poate, niciodată. Dar în momentul în care America lui Joe Biden îşi pune întrebări despre gradul de implicare în regiune, acest lucru poate fi un mod de a spune unor ţări care pot regreta relaţiile privilegiate avute cu Donald Trump – ca Arabia Saudită – că există o alternativă la Statele Unite.

Sursa foto: Dreamstime