Cele 22 de companii inscrise pe lista firmelor ce vor opera concedieri colective acumuleaza datorii de peste un miliard de dolari. Pierderile inregistrate zilnic prin activitatea acestor firme sunt de peste 4,5 milioane de dolari. Cu alte cuvinte, in ultimii doi ani, fiecare salariat din Romania a platit din propriul buzunar cate un dolar in fiecare zi pentru mentinerea in viata a acestor „producatori” de datorii. „Cei care ne spun ca sunt frumosi, buni, ca fac produse nemaiintalnite in Romania si au capacitati tehnologice au avut destul timp sa demonstreze de ce sunt in stare”, a afirmat ministrul privatizarii, Ovidiu Musetescu, in momentul publicarii listei cu concedieri colective. Presedintele APAPS nu a precizat insa care vor fi urmatorii pasi pentru rentabilizarea companiilor cu pricina. Ministrul Musetescu s-a multumit doar sa precizeze la ce standarde ar trebui sa ajunga aceste companii, dar nu a spus cum se va ajunge acolo. „Roman Brasov a produs anul trecut 600 de autocamioane cu peste 8.000 de salariati, iar pentru a fi rentabila, ar trebui sa produca 3.000 de camioane cu 4.000 de salariati. Tractorul Brasov a produs 5.000 de tractoare cu 6.700 salariati. Cu aceasta forta de munca ar trebui sa produca peste 50.000 de tractoare pe an”, a afirmat ministrul privatizarii. Ovidiu Musetescu vede ca unica solutie pentru rentabilizarea companiilor cu pierderi reducerea de personal, pentru a face aceste firme mai atractive la privatizare.
Vineri, cand lista cu numarul disponbilizarilor a devenit publica, nici unul dintre directorii companiilor nu a putut fi contactat. APAPS a pus embargou pe orice declaratie si a convocat consiliile de administratie din cele 22 de companii pentru ziua de sambata. In schimb, sindicatele din firmele vizate au inceput sa se agite. La Brasov, sindicatele din cele trei companii aflate pe lista – Roman, Tractorul si Rulmentul – au pregatit deja o manifestatie de strada si ameninta cu blocarea activitatii in tot orasul. Liderul sindicatului din Tractorul, Gheorghe Apostu, a declarat ca salariatii nu accepta concedierea colectiva decat cu 60 de salarii compensatorii, adica aproximativ 300 de milioane de lei pentru fiecare concediat. La Roman Brasov, liderii de sindicat ameninta cu „un macel in cazul in care numarul salariilor compensatorii nu este de 36 de salarii, asa cum au fost acordate pentru SIDEX, Ministerul de Interne, Ministerul Apararii Nationale sau pentru industria de aparare”. La Hunedoara, unde APAPS vrea sa disponibilizeze aproximativ 3.500 de salariati din combinatul Siderurugica, liderul sindicatului, Petru Vaidos, a acuzat PSD de presiuni politice si pretinde ca va demisiona daca va fi nevoit sa accepte conditiile impuse de Guvern.

Sindicatele au alte pareri

In timp ce sindicalistii arunca amenintari asupra Guvernului, datele financiare ale companiilor inscrise in lista de concedieri colective arata situatia reala a acestor companii. La Roman Brasov, pierderile din exploatare inregistrate in 2002 au fost de 18 milioane de dolari, din care peste noua milioane sunt pierderi inregistrate cu plata salariilor pentru personalul excedentar. La Siderurgica Hunedoara, fiecare zi de functionare inseamna pierderi de 500.000 de dolari, din care peste 15% reprezinta costuri salariale. Din pacate, reducerea personalului nu rezolva decat o mica parte a problemelor financiare ale acestor companii. Conform unor surse din cadrul companiei Electroputere Craiova, disponibilizarile vor reduce pierderile cu aproximativ 1,5-1,7%, dar firma tot pe pierderi va functiona, daca nu va obtine comenzi. O situatie paradoxala a aparut si la Rulmentul Brasov, companie aflata in plin proces de restructurare, cuprinsa in programul Ricop. Rulmentul Brasov urma sa disponibilizeze in aceasta primavara 400 de salariati, care ar fi trebuit sa primeasca suport financiar si pregratire gratuita pentru un incubator de afaceri. APAPS a decis insa disponibilizarea a 1.500 de salariati de la Rulmentul, numai pe baza de salarii compensatorii.
Masura luata sub presiunea institutiilor internationale finantatoare n-a fost pregatita din vreme. Luat pe nepregatite, dupa 13 ani de tranzitie, Guvernul anunta exact cand 10.000 de muncitori manifestau in Brasov, noi programe pentru crearea de noi locuri de munca. Este vorba de vesnica poveste cu infiintarea unei comisii guvernamentale care „sa stabileasca solutii punctuale care vor fi aprobate in sedinta de guvern din aceasta saptamana”. Biroul de presa al PSD mentioneaza ca este vorba un nou program Phare destinat IMM-urilor, prin care se vor asigura finantari de pana la 100.000 euro pentru fiecare proiect, constituirea de parcuri industriale si a unuia pentru productia de software, toate numai pentru Brasov. Despre Hunedoara, inca nu s-a pomenit nimic.