O criză economică începută înainte de pandemie, agravată de aceasta și căreia războiul din Ucraina i-a pus „bomboana” pe colivă a dus la prețuri record la energia electrică și la gaze.

Cel puțin în primul caz, însă, există soluții. Și sunt la îndemâna ta. Poți face economii la facturi, poți reduce emisiile poluante și poți produce valoare adăugată, devenind independent din punct de vedere energetic. Cum? Prin instalarea panourilor fotovoltaice pe casa ta.

Energia solară fotovoltaică este o sursă de electricitate care provine direct de la soare, prin intermediul panourilor sau plăcilor fotovoltaice, care a cunoscut un adevărat avânt în ultimii ani și care, datorită progreselor tehnologice, reprezintă una dintre cele mai eficiente și mai curate metode de generare a energiei.

Într-o perioadă în care prețul energiei electrice este mai scump ca niciodată, energia solară este o alternativă care oferă rentabilitate economică și ecologică. Acestea sunt principalele avantaje ale investiției în energia solară atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice:

1 . Economii în consumul de energie electrică din rețea. Investiția în panouri solare înseamnă aderarea la autoconsum sau, cu alte cuvinte, consumarea directă a energiei pe care o producem și nu a celei care vine din rețeaua electrică. Prin utilizarea acestui tip de sistem, puteți reduce costurile cu energia electrică între 50% și 70%.

2 . Subvenții și stimulente. În unele țări, guvernele încurajează instalarea de sisteme solare prin scutiri de taxe sau credite cu dobândă redusă. Puteți accesa credite sau subvenții pentru utilizarea panourilor solare pe casa dumneavoastră sau puteți chiar să vindeți energia electrică pe care nu o utilizați înapoi în rețea. În România, avem proiectul Ministerului Mediului, „Casa Verde”, care oferă subvenții de până la 20.000 de lei pe gospodărie.

3 . Surplusul de energie produsă. Un alt mare avantaj oferit de autoconsumul fotovoltaic este compensarea surplusurilor. Energia electrică produsă și neconsumată este introdusă în rețea și măsurată, iar furnizorul de energie electrică va fi cel care te va plăti pe tine pentru curentul electric generat, nu invers. Poți să ajungi, astfel, să și câștigi bani, în loc să cheltuiești, pe energia electrică.

4 . Angajamentul față de mediu. Guvernele au o putere inexorabilă asupra pieței energiei și a protecției mediului, dar eforturile individuale ale persoanelor și companiilor sunt esențiale pentru a putea contribui la reducerea CO2 în atmosferă. Un bun exemplu în acest sens este reducerea cu 45% a emisiilor de CO2 în cazul sistemelor fotovoltaice pentru casele unifamiliale sau cu până la 85% dacă este integrată o baterie, potrivit EUPD Research.

5 . Raportul calitate-preț. Deși investiția în panouri solare poate părea o cheltuială mare, adevărul este că, pe termen lung, devine o investiție foarte profitabilă. Potrivit datelor platformei Zillow, casele cu sisteme de panouri solare se vând cu 4-5% mai mult decât cele cu alte tipuri de sisteme și, pentru peste 80% dintre cumpărători, eficiența energetică a proprietăților devine un element de importanță vitală în procesul de decizie de cumpărare a unei proprietăți. În cazul companiilor, profitabilitatea devine vizibilă odată cu încrederea consumatorilor în brand, conform datelor Capgemini, 8 din 10 persoane și-au schimbat preferințele de cumpărare pe criterii de responsabilitate socială, incluziune sau impact asupra mediului, astfel că firmele verzi își îmbunătățesc imaginea și poziționarea pe piață.

6 . Creșteți valoarea casei tale. Un studiu recent al Departamentului de Energie al SUA a arătat că potențialii cumpărători de locuințe sunt dispuși să plătească o primă de 15.000 de dolari pentru o casă echipată cu un sistem solar de dimensiuni medii. Sistemul solar mediu utilizează 3 600 de wați, ceea ce înseamnă că puteți anticipa o valoare de vânzare a casei de 4 dolari în plus pe watt. Având în vedere că, în prezent, costul per watt este de aproximativ 3 dolari și se așteaptă ca acesta să scadă și mai mult în viitor, energia solară va fi în continuare o investiție profitabilă pentru casa dumneavoastră. În cifre mai „prietenoase”, conform marilor companii imobiliare, o casă cu panouri fotovoltaice instalate, se vinde cu circa 5% mai mult, în medie, și se închiriază cu aproximativ 10% mai mult.